Efectul scaderii preturilor de pe piata imobiliara din Romania exprimate in euro a fost temperat sau chiar anulat de devalorizarea monedei nationle, potrivit unui potrivit unui studiu realizat de BNP Paribas Real Estate, preluat de NewsIn.

"In perioada ianuarie-iunie 2009 rata de schimb a variat intre 4,02 lei/Euro si 4,20 RON/Euro, cu un varf de 4,31 lei/Euro in primul trimestru.

Comparativ cu rata de schimb inregistrata la sfarsitul semestrului I 2008, cand raportul lei/Euro era de 3,64, devalorizarea leului a fost semnificativa.

Astfel, efectul scaderii preturilor exprimate in euro a fost temperat sau chiar anulat in unele cazuri de devalorizare a monedei nationale", se arata in studiul BNP Paribas Real Estate.

Costul ridicat al finantarii a restrans foarte mult numarul clientilor eligibili pentru acordarea de credite ipotecare, fiind reflectat in ritmul de crestere a valorii creditelor acordate pentru achizitionarea de imobile.

"Potrivit BNR, rata medie a dobanzii anuale efective pentru credite ipotecare la sfarsitul semestrului era de 11,89% pentru credite acordate in lei si de 9% pentru cele acordate in euro.

Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cresterea dobanzilor este semnificativa, insa cel mai inalt varf de crestere s-a inregistrat in ianuarie 2009", se mai spune in documentul citat.

Un alt efect al cresterii costurilor de finantare il constituie reducerea numarului de precontracte de vanzare-cumparare ce se vor finaliza si, implicit, cresterea numarului de apartamente disponibile oferite de dezvoltatori.

"In prezent piata rezidentiala este favorabila cumparatorilor prin prisma reducerilor de pret si a flexibilitatii dezvoltatorilor, potentialii clienti fiind, aproape in exclusivitate, interesati de locuintele aflate in stadii avansate de constructie.

Ansamblurile aflate in stadiul de proiect se confrunta cu lipsa de interes a cumparatorilor, aceasta fiind cauzata de intarzierile in finalizarea unora dintre proiectele anuntate si de mediatizarea unor neintelegeri intre dezvoltatori si clientii finali cu privire la calitatea finisajelor, aparitia unor costuri suplimentare, etc", potrivit BNP Paribas Real Estate.

De asemenea, in studiu se precizeza ca noile conditii de pe piata rezidentiala au determinat modificari majore in structura cererii comparativ cu 2008.

In prezent, pe segmentul locuintelor noi, cererea efectiva solvabila provine in principal din partea populatiei tinere (intre 30 si 40 de ani) cu venituri lunare de peste 2.500 Euro pe gospodarie, necesare pentru obtinerea creditelor ipotecare


Sursa

27 October 2009