Creditul imobiliar luat în euro triplează valoarea împrumutului returnat pe 30 de ani. În lei se returnează chiar şi de cinci ori mai mult.

Locuinţa prin credit, plătită de trei oriCei care achiziţionează un apartament sau o garsonieră cu ajutorul unui credit imobiliar pe termen lung (30-35 de ani - n.r.) ajung să plătească la finele perioadei de rambursare chiar şi de cinci ori mai mult valoarea locuinţei. Potrivit unor calcule făcute de brokeri de credite, cele mai avantajoase împrumuturi pen tru achiziţia unui imobil sunt cele contractate în euro. Spre exemplu, pen tru o garsonieră în bloc nou - cu o valoare de 52.000 de euro -, clientul va achita după 30 de ani 150.000 de euro. În cazul în care creditul este pe 35 de ani, valoarea creşte la 175.000 de euro, iar pentru un împrumut în lei se plăteşte echivalentul a 279.000 de euro.

„Pentru un împrumut în euro, pe 30 de ani, clientul plăteşte între 2,8 şi 3,25 ori peste suma împrumutată, iar pentru 35 de ani, clientul va da de 3,5 ori mai mult. Pentru un împrumut acordat în lei, clientul plăteşte pe 30 de ani de 4,25-4,5 ori mai mult, iar pe 35 de ani, de peste cinci ori mai mult", ne-a declarat Raluca Dobre, analist financiar IpoteciDirect.

Conform calculelor, la un apartament nou cu două camere în valoare de 78.000 de euro, peste 30 de ani cumpărătorul va achita 252.000 de euro. Dacă împrumutul va fi luat în moneda naţională, costurile cresc la echivalentul a 360.000 de euro şi pot ajunge la 480.000 de euro, în cazul creditelor pe 35 de ani.

Potrivit reprezentantului IpoteciDirect, la un apartament nou cu trei camere, care costă 120.000 de euro, suma totală rambursată băncii va fi de 390.000 de euro pe 30 de ani, în timp ce la un împrumut pe 35 de ani se vor înapoia 418.000 de euro.

Avansul reduce suma finală

„Astfel de costuri nu au o valoare fixă, întrucât ele sunt raportate la evoluţia pieţei. Persoanele interesate acum de achiziţia unui imobil trebuie să ştie că pot ajunge la costuri finale mai reduse decât în estimarea iniţială, în condiţiile în care oferta de creditare va evolua în favoarea cererii şi vor putea apela la refinanţare, după o anumită perioadă", ne-a declarat Roxana Gavrilă, reprezentanta departamentului de comunicare Credit Team.

Un element care poate încuraja solicitările de credit imobiliar, în prezent, îl constituie nivelul minim al avansului necesar, care a scăzut până la 15% din valoarea creditului.

„În cazul în care clientul are deja o proprietate, o soluţie este vânzarea ei pentru un avans mai mare, care duce la o nevoie de finanţare mai mică. Acest lucru asigură un confort în plata ratelor şi un grad de îndatorare mai mic", ne-a declarat Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.

Sursa

27 January 2009