Liziera residential




Cotidianul - 18.09.2006
 

proiect imobiliarProiectul Liziera este dezvoltat de firma Ferco Investments SA si are ca agent exclusiv firma de consultanta CB Richards Ellis. Acest proiect este unul dintre cele mai prestigioase proiecte imobiliare din Bucuresti si va fi amplasat in partea de nord a orasului, in zona soselei Pipera-Tunari.

Amplasarea sa este una excelenta, fiind in apropierea cladirilor de birouri si a spatiilor comerciale din zona. Dispune, de asemenea, de acces usor, are legatura buna cu centrul Capitalei, cu aeroportul, precum si cu caile de acces de iesire din Bucuresti. Atractia principala a proiectului este constituita de imprejurimile care ofera multa verdeata si liniste si amplasarea acestuia in proximitatea padurii.

In acelasi timp, acest proiect va beneficia de facilitati si tehnologie de ultima ora. Conform dezvoltatorilor, investitia totala este de 35 de milioane de euro si va fi livrat pe piata in 2008. Proiectul este format din patru cladiri de apartamente, cu nume de arbori: Stejar, Paltin, Arin si Frasin. Trei dintre aceste cladiri vor avea in componenta subsol, parter si sapte etaje, iar una va fi formata din subsol, parter si zece etaje.

Suprafata pe care va fi construit acest proiect este de 52.000 mp. Astfel, dezvoltatorul a anuntat ca in 2008 proiectul va fi finalizat si vor fi livrate 176 de apartamente cu una, doua sau trei camere. Astfel, vor fi 48 de apartamente cu o camera, 102 apartamente cu doua camere, 16 apartamente cu trei camere, noua duplexuri si un penthouse.

Toate acestea vor beneficia de o terasa spatioasa si un living care va permite intrarea generoasa de lumina naturala. Proiectul este de asemenea prevazut cu parcari subterane si la suprafata. Cele subterane vor fi destinate viitorilor locatari si sint in numar de 276 de locuri, iar cele la suprafata vor fi destinate vizitatorilor. Proiectul este de asemenea prevazut cu un spatiu comercial propriu, club de fitness, precum si locuri de joaca pentru copii.

Cotidianul
 

18 September 2006