1016-Exterior-Liberty-Center-1.jpgLiberty Center se deschide pentru public vineri, 31 octombrie 2008, respectându-se astfel previziunile iniţiale. Mall-ul aduce noutăţi esenţiale şi îşi propune să devină un reper pe harta de entertainment şi retail din Bucureşti.

Localizare

Situat la doar câteva minute de Piaţa Unirii, la intersecţia celor două artere principale, Calea Rahovei şi Progresului, Liberty Center aşteaptă în medie peste 30.000 de vizitatori zilnic, cărora să le ofere o experienţă inedită şi unică de distracţii şi shopping.

Retaileri prezenţi la Liberty Center

Cu o investiţie de aproximativ 70 milioane euro, Liberty Center s-a dovedit a fi un succes chiar înainte de lansarea oficială pe piaţă deoarece, convinşi de avantajele oferite, numeroşi retaileri de prestigiu şi-au asigurat prezenţa aici.

Ancorele sunt: The Light Cinema, primul cinematograf 3D complet digital din România, Altex, Sprider, Billa, Hervis. De asemenea, Marks and Spencer, Sephora, Next (al doilea magazin deschis în România), Reserved, Kenvelo, Tom Tailor, Steilmann, Pizza Hut, Burger King, McDonald’s, Springtime, KFC, NOMINO, O'Neill & The North Face, Leonardo, Game World, Centrofarm, Plafar, Starbucks, Living şi Asia sunt doar câteva nume prezente la Liberty Center.

Liberty Center aduce noutăţi pe piaţa de retail şi entertainment

Liberty Center aduce noutăţi esenţiale pe piaţa românească de retail şi devine prin acestea un lider în retail şi entertainment, oferind cele mai înalte standarde în privinţa atmosferei interioare, a detaliilor construcţiei, a materialelor şi serviciilor.

Patinoar permanent în interiorul mall-ului

Urmând principiul experienţei unice, Liberty Center va fi singurul mall din România cu patinoar permanent în interior. Acesta este integrat în conceptul şi arhitectura mall-ului şi va fi un punct distinctiv al zonei de divertisment din Liberty Center.

Cinematograf 3D complet digital

De asemenea, mall-ul va avea un cinematograf complet echipat cu tehnologie digitală 3D, cu 7 săli şi 1.100 de locuri, pentru a oferi clienţilor săi posibilitatea de a se bucura de efecte speciale multimedia unice. Este primul cinematograf de acest gen din România şi va beneficia de cele mai noi şi mai moderne echipamente de proiecţie cu capacitate 3D. Liberty Center este primul mall care aduce experienţa cinematografică de ultimă generaţie în România în toate sălile cinematografului.

1018-Marius-BARBU.jpg Liberty Center este proiectat pentru a deveni locul preferat al vizitatorilor care îşi doresc mai multă distracţie. Marius BARBU, Retail Development Director Mivan Development România declară: “Deschiderea Liberty este doar începutul pentru oferta de distracţie pe care o planificăm. Vrem să punem Liberty pe harta entertainment-ului din Bucureşti. Aici vor avea loc evenimente într-un ritm susţinut, pe tot parcursul anului. Avem planuri de abordare diferită a entertainment-ului şi sperăm ca astfel să ne fidelizăm vizitatorii.”

1017-John-HOUGHTON.jpg John HOUGHTON, Director Liberty Center: „Ne bucurăm că putem oferi o premieră pieţei româneşti de retail: primul mall care se lansează la timp. Astfel, ne respectăm promisiunile făcute. Mai mult, suntem mândri că putem oferi noi modalităţi de distracţie pentru bucureşteni, având în Liberty primul cinema conceput special pentru tehnologie 3D şi primul patinoar acoperit într-un mall, completate de o ofertă unică de evenimente."

1. LIBERTY CENTER:
Data începerii construcţiei: septembrie 2007
Data finalizării construcţiei: octombrie 2008
Data lansării oficiale: 31 octombrie 2008
Valoarea investiţiei: 70 milioane euro
Suprafaţa construită: 65.650 mp
Suprafaţa închiriată: 25.000 mp

Liberty Center oferă:
· cele mai înalte standarde în privinţa atmosferei interioare, a detaliilor construcţiei, a materialelor şi a serviciilor oferite
· patinoar permanent (primul mall din România care va avea înglobat un patinoar permanent)
· primul cinematograf 3D complet digital din România cu 7 săli
· aproximativ 100 de magazine cu mărci de prestigiu
· food court cu ofertă foarte variată: restaurante tradiţionale, restaurante internaţionale de tip fast-food, cafenele elegante, precum şi alte servicii cum ar fi agenţii de turism, farmacii sau bănci
· 700 locuri de parcare subterană
· zonă de aprovizionare specială pentru retaileri, accesibilă 24 de ore, 7 zile pe săptămână

30 October 2008