Intenţia deputaţilor PSD Antonella Marinescu şi Eduard Martin de modificare a legii urbanismului în favoarea dezvoltatorilor ar readuce haosul urbanistic din anii 90 în marile oraşe.

26681-4.jpgDezastrul urbanistic din anii 1990 riscă să se dezlănţuie iarăşi în marile oraşe. Turnuri de zeci de etaje în cartierele vechi ale Bucureştiului sau mall-uri în zonele fără infrastructură rutieră vor fi posibile dacă amendamentele a doi deputaţi PSD vor fi adoptate de Parlament. Deputaţii Antonella Marinescu şi Eduard Martin au propus o serie de modificări la legea urbanismului mult mai permisive pentru dezvoltatori decât cele conţinute acum în actul normativ. Propunerea de modificare se află la Comisia de Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului de la Camera Deputaţilor şi a stârnit nemulţumirea arhitecţilor şi a organizaţiilor neguvernamentale.

Fiecare cu PUZ-ul lui

Unul dintre cele mai controversate amendamente se referă la investitorii privaţi care îşi pot concepe propriile Planuri Urbanistice Zonale (PUZ). Acestea sunt realizate acum de administraţia locală (în afară de proiecte foarte ample, cum ar fi cartiere rezidenţiale, hipermarketuri sau parcuri industriale).

Potrivit amendamentului propus, PUZ-urile ar urma să fie emise în baza unui aviz de oportunitate semnat de arhitectul-şef şi de primar. Un alt amendament prevede că avizul de oportunitate se obţine de la primar şi arhitectul-şef. Aşadar, celelalte instituţii precum Comisia Tehnică de Urbanism de pe lângă Primăria Capitalei, Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului nu mai au foarte multe de spus.

De asemenea, un alt amendament spune că PUZ-ul este obligatoriu în cazul zonelor centrale ale localităţilor, zonelor protejate, a complexelor de odihnă şi agrement, a parcurilor industriale, a parcelărilor, infrastructura de transport, zonele supuse restructurării sau regenerării urbane, altor zone stabilite de autorităţile locale. Însă, pe listă nu se regăsesc clădirile de birouri, ansamblurile rezidenţiale şi marile centre comerciale, adică cele mai importante şi frecvente investiţii din acest moment. O parte dintre amendamente au fost deja adoptate de Comisie, urmând ca toate modificările propuse de for să treacă şi de plenul Camerei Deputaţilor.

Organizaţiile nonguvernamentale au ripostat, spunând că modificarea acestei legi ar dezlănţui un dezastru urbanistic şi că ar putea apărea clădiri de zeci de etaje în zone protejate sau malluri în spaţii fără infrastructură rutieră. Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul‟ a explicat că, dacă acum legea îi ţine cât de cât în frâu pe rechinii imobiliari, modificarea acesteia în sensul dorit de cei doi iniţiatori ar însemna undă verde la construcţii neadecvate. „În prezent, există tot felul de PUZ-uri blocate, care ar putea fi aprobate dacă legea trece de plen. De exemplu, un privat vrea să construiască un turn de 100 de metri în intersecţia de la Răzoare. Mai există un proiect pentru o clădire cu cinci etaje pe strada Doamnei şi altele de 10-12 etaje prin Dorobanţi", a adăugat preşedintele asociaţiei.

Legea -  o "aberaţie"

Cea mai mare problemă ar fi traficul, în opinia lui Nicuşor Dan. Imobilele de afaceri ar genera şi mai multe maşini care ar creea o supraaglomerare. Mai mult, Capitala ar atrage numai investitori neserioşi. „Nu ar mai construi nimeni o clădire decentă de câteva etaje dacă vecinul de lângă ar avea un turn de birouri mult mai profitabil‟, a subliniat Nicuşor Dan. În plus, noile construcţii ar sufoca, chiar distruge zonele istorice. „La toate acestea se adaugă şi confortul cetăţenilor care ar fi diminuat‟. Totodată, o altă problemă o constituie şi faptul că Bucureştiul este aşezat pe un sol nisipos şi destul de aproape de o zonă seismică. Dacă nu sunt construite corespunzător, clădirile înalte ar reprezenta un pericol în cazul unui cutremur de mare intensitate.

De aceeaşi părere cu Nicuşor Dan este şi arhitectul Dan Marin, vicepreşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) Bucureşti, care susţine că această lege este „o aberaţie‟. „Acest aviz de oportunitate va fi dat celor care pun la bătaie mai mulţi bani. Fiecare investitor va construi ce vrea, unde vrea, dacă vor fi adoptate aceste modificări‟, a spus arhitectul, menţionând că OAR se opune categoric acestei iniţiative.

La pol opus se află arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, care consideră că ideea este binevenită. „Se deblochează Planurile Urbanistice de Detaliu în zonele protejate. Iniţiativele ar trebui să vină din zona privată, nu să fie elaborate de administraţia locală‟, a lămurit Pătraşcu.

Camera decizională în acest caz este Senatul. Actuala lege a urbanismului a fost adoptată în 2008.

 

Sursa

28 September 2012