Începând de astăzi, 17 iunie, Sun Plaza adaugă un nou punct pe harta distracţiilor de sezon din Bucureşti – terasa exterioară SUN SENSATIONS a fost oficial inaugurată şi este deschisă publicului. Anna Lesko şi Alex Velea vor da startul sezonului de vară în Sun Plaza, printr-un concert ce va fi susţinut începând cu ora 20:00.

19267-terasa-sun-plaza2.jpgTerasa are o poziţie inedită, situată la etajul 1, pe acoperişul centrului comercial şi o suprafaţă de 3.400 mp. Aceasta doreşte să aducă în inima Bucureştiului o atmosferă similară celei de pe litoral cu spaţii special amenajate de relaxare sau de distracţie. Plajă cu nisip, canapele, şezlonguri, umbrele, ciupercuţe cu apa, beach bar, speciale pentru cei dornici de relaxare dar şi jocuri wii, tenis de masa, beach volei pentru cei mai activi şi chiar un perete de escaladă îi aşteaptă pe cei doritori de senzaţii tari. Nu au fost uitaţi nici cei mici, copiii se pot distra la toboganele gonflabile cu apă,  bouncere, un castel gonflabil, duşuri ciupercuţe şi zonă de nisip, pe toată perioada vacanţei de vară.

Terasa Sun Sensations va deschisă pentru public de luni până joi între orele 10:00 şi 23:00, vineri şi sâmbătă de la ora 9:00 la ora 3:00 dimineaţa, iar duminica de la 9:00 la 24:00, intrarea fiind liberă pentru toată lumea.

Terasa a fost inagurată printr-o petrecere ce a avut loc aseară, un fashion show pus în scenă de Mirela Diaconu, Andra Clitan şi L.Kit şi un concert incendiar susţinut de DJ Rynno şi Silvia care au încălzit atmosfera pentru cei 320 de invitaţi prezenţi.

Pentru informatii suplimentare, va rugam contactati Free Communication, telefon: 021.207.47.40, persoana de contact Andreea Lascu ([email protected]; tel. 0752.111.726)

17 June 2011