Guvernul României a aprobat în şedinţa de astăzi, 23 februarie 2010, modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Astfel, locuinţele închiriate se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum 1 an de închiriere neîntreruptă. 
 
Valoarea de vânzare a locuinţei se calculează de autorităţile administraţiei publice locale sau de operatorii economici în a căror administrare se află imobilele respective, şi reprezintă valoarea de înlocuire diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia.

Valoarea de înlocuire a locuinţelor care urmează a fi vândute, precum şi actualizarea anuală se realizează prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi turismului şi al ministrului finanţelor publice.

Fondurile obţinute din vânzarea acestor locuinţe vor fi direcţionate către construirea de noi locuinţe prin ANL.

23 februarie 2010