Greu de crezut, dar românii au de acum cu o taxă în minus de plătit. Asigurarea locuinţelor trebuie plătită o singură dată, nu de două ori, cum era obligatoriu, de la 1 septembrie. Este vorba despre suprapunerea dintre poliţa obligatorie şi cea facultativă, care a creat controverse atât în rândul clienţilor cât şi al asigurătorilor. Totuşi, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), cea care a iniţiat acest demers, anunţă că decizia judecătoreaască este doar o etapă din proces şi că nu este irevocabilă.

26433-casa-asigurata.jpgLa începutul lunii, a fost introdusă una dintre cele mai controversate legi din domeniul imobiliar: noua formă a legii asigurărilor locuinţelor. Potrivit ei, proprietarii care aveau asigurare facultativă pentru locuinţă erau obligaţi să plătească totuşi şi asigurarea obligatorie. Ei bine, legea nu a stat mai mult de câteva zile în normele oficiale. Curtea de Apel a decis să suspende ordinul care aducea aceste prevederi.

Se suspendă executarea Ordinului CSA 15/2012 şi a Normelor privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, numai în ceea ce priveşte efectele articolului 7 din Norme. Cu recurs in 5 zile de la comunicare", se arată în documentele Curţii de Apel.

CSA: Clienţii care au doar poliţe facultative riscă să nu fie acoperiţi, în caz de daună

Decizia nu a fost deloc pe placul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care a militat pentru cumpărarea la pachet a ambelor tipuri de asigurări. Reprezentanţiii CSA subliniază că riscurile sunt foarte mari, în cazul clienţilor care aleg să lucreze doar cu asigurarea facultativă.

CSA recomandă proprietarilor de locuinţe să verifice condiţiile contractuale ale poliţelor facultative. Dacă acestea sunt de tip proporţional sau prevăd franşize pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală (cutremur, inundaţii şi alunecări de teren), atunci obligaţia de a-şi asigura locuinţele, conform prevederilor legii, nu este îndeplinită”, arată oficialii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.   

În plus, oficialii CSA au declarat că nu vor lăsa lucrurile aşa. Potrivit Comisiei, scopul a fost acela de a proteja interesele asiguraţilor prin cumpărarea a două tipuri de asigurare, chiar dacă acestea sunt similare.

CSA precizează că decizia Curţii de Apel Bucureşti reprezintă o primă fază procesuală şi nu este o decizie irevocabilă. Prin măsurile adoptate, CSA a avut în vedere respectarea legislaţiei în vigoare şi aplicarea acesteia de către toate societăţile de asigurare în mod unitar, pentru implementarea cu succes a proiectului iniţiat şi finanţat de Banca Mondială”, arată oficialii CSA.

PAID militează pentru o singură asigurare, atât timp cât este completă

Asigurarea locuinţelor prin doua poliţe a fost impusă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi ea a intrat în vigoare începând cu 1 septembrie 2012. Această măsură a fost văzută ca o metodă de a stimula vânzarea asigurărilor obligatorii, în condiţiile în care rezultatele Poolului de Asigurare împotriva Dezastrelor sunt mult sub aşteptări. Totuşi, oficialii PAID şi-au arătat şi ei indignarea faţă de dubla impozitare.

Sperăm că în cel mai scurt timp să nu mai fie nevoie de încheierea a două poliţe - obligatorie şi facultativă, şi să implementăm un sistem care să permită acoperirea riscurilor obligatorii şi a celor suplimentare pe o singură poliţă de asigurare", preciza atunci Aurelia Cristea, directorul general al PAID.

Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A, suma maximă asigurată fiind de 20.000 euro şi de 10 euro în cazul locuinţelor tip B, unde suma asigurată este de 10.000 euro. PAD acopera însă numai trei riscuri: indundaţii, cutremur şi alunecări de teren. Pentru mai multe riscuri, clienţii pot cumpăra poliţe facultative de asigurare.

 

CITEȘTE ȘI: Asigurarea obligatorie nu acoperă întreaga valoare a casei. Cât costă asigurarea integrală?

 

20 September 2012