Turiştii vor avea noi motive să viziteze staţiunea Mamaia. Începând din această vară, în Mamaia vor fi găzduite diverse evenimente, deoarece reprezentanţii patronatelor din turism au conceput o nouă strategie de promovare, ce depăşeşte 200.000 euro.

23921-plaja_mamaia.jpgStaţiunea Mamaia se va bucura de o nouă strategie de promovare. Evenimente, o nouă revistă, dar şi de cinci noi puncte de prim ajutor, au fost anunţate de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

La începutul lunii mai urmează să fie publicat calendarul cu toate evenimentele ce vor fi organizate pe litoral, pe parcursul întregului sezon. Mai mult decât atât, urmează să fie lansată chiar şi o revistă săptămânală, unde turiştii interesaţi vor putea găsi evenimentele din săptămâna ce urmează. Tot aici vor fi publicate şi analizele sau comentariile despre ultimele evenimente.

Staţiunea va fi promovată din fonduri speciale ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi ale Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, iar bugetul alocat promovării va depăşi 200.000 euro şi se va putea ridica chiar la 300.000 euro, conform declaraţiilor preşedintelui ANAT.

CITEŞTE ŞI Iarna face ravagii. Plajele de pe litoralul românesc s-ar putea schimba iremediabil, de anul acesta.

 

15 martie 2012