Prezent astăzi în cadrul Conferinţei Naţionale a Agenţilor Imobiliari, ministrul secretar de stat Ioan Andreica a precizat că la tranzacţiile cu imobile vechi vor fi acceptate doar locuinţele care se încadrează în clasele energetice A, B şi C.

În acest caz, este nevoie de obţinerea unui certificat energetic, care să arate gradul de izolare termică a clădirii şi consumul ei.

Clasele energetice sunt împărţite de la A la G, în sens descrescător şi majoritatea apartamentelor vechi din România se încadrează în clasele C şi D, fiind prost izolate termic.

Excepţie o fac doar blocurile nou reabilitate termic în cadrul programului naţional de reabilitare.

Aşa că nu daţi un avans pentru un apartament vechi, până nu cunoaşteţi în ce clasă energetică se încadrează, pentru că există riscul de a nu fi acceptat în program, fiind foarte prost izolat termic.
Tot în cadrul conferinţei, Ioan Andreica a mai declarat că în noua formă a programului Prima casă 2, va fi posibilă construirea sau cumpărarea de locuinţe de la zero sau aflate în stadiul intermediar al lucrărilor de construcţii „la roşu".

Pentru plafonul maxim de 75.000 euro va fi permisă construirea unor vile complexe, de către o asociaţie care să aibă cel puţin şapte beneficiari ai programului Prima casă.



15 April 2010