+450 Participanți la
The Art of Real Estate

Kenny Parcell, președintele NAR - National Association of REALTORS®, a fost unul dintre oaspeții de onoare ai celui mai important eveniment imobiliar organizat până acum în România – The Art of Real Estate.

De altfel, evenimentul, organizat de Agenția Profesională de Agenților Imobiliari din România (APAIR) și Imopedia.ro, a adunat „crema” profesioniștilor din industria imobiliară din 15 țări.

În deschiderea conferinței, Kenny Parcell a vorbit despre importanța alegerilor care fac diferența.

Un miliardar și un cerșetor au un lucru în comun: amândoi au aceeași cantitate de timp la dispoziție. Ceea ce alegi să faci cu timpul tău aduce valoare în viața ta

a explicat Kenny Parcell

Totodată, președintele NAR și-a exprimat mândria față de realtor-ii din lumea întreagă, care continuă să-și facă meseria la cele mai înalte standarde, în ciuda dificultăților pe care le întâmpină pe parcurs.

„Uneori, în imobiliare, simți că munca ta este subapreciată. Este o meserie dificilă, dar iubesc ceea ce fac, iubesc ceea ce reprezentăm noi. Îmi place că munciți din greu pentru a avea o viață mai bună în comunitatea voastră”, a spus Parcell la The Art of Real Estate.

Kenny Parcell a folosit o metaforă pentru a explica, pe înțelesul tuturor, cât este de important ca lucrurile să fie făcute așa cum trebuie, atunci când trebuie, în orice domeniu.

Cel mai bun moment pentru a planta un copac este acum 25 de ani. De ce? Pentru că îți oferă umbră, adăpost, confort. Practic, primești beneficiile celor care au plantat copacul. Al doilea cel mai bun moment este să plantezi un copac astăzi. Vă mulțumesc pentru că investiți și plantați un copac astăzi, pentru a oferi umbră, adăpost și confort generațiilor viitoare de agenți imobiliari

a încheiat Parcell

28 September 2022