Unii arhitecţi creează opere care sunt instantaneu recunoscute ca fiind ale lor. Nu este cazul lui Jean Nouvel. El se joacă, este contradictoriu şi devotat ideii de context. Lucrările sale se ridică natural în peisajul care le înconjoară şi sunt total diferite.
Născut în sud-vestul Franţei din părinţi profesori, Jean Nouvel era deja faimos în lumea arhitecturii în 1981, când avea
doar 35 de ani. Era anul în care câştiga proiectul pentru Institutul Lumii Arabe din Paris.
Este incredibilă faţada institutului, creată din mii de mecanisme din oţel în formă de iris, care se deschid şi se închid în funcţie de puterea soarelui.
Modul în care exteriorul se prelungeşte în interiorul clădirii este una dintre preocupările majore ale lui Jean Nouvel. Tansparenţa este obsesia lui. Paradoxul este ceea ce îl caracterizează.
Toate acestea se regăsesc în designul Fundaţiei Cartier pentru Artă Contemporană din Paris. O structură de sticlă care este străjuită de un zid suplimentar, tot din sticlă, la câţiva metri în faţă. Ceea ce vezi este o clădire ce pare transparentă şi care se ascunde în spatele unui ecran ce reflectă constant strada şi cerul.
Teatrul Guthrie din Minneapolis este total diferit de lucrările executate până atunci de Jean Nouvel.
La o primă vedere, pare un buncăr de oţel de un albastru închis, care respectă pefect spaţiul înconjurător, pentru că teatrul este construit într-o zonă care fusese industrială.
12 October 2009
