Jaf la cetatean
Ziua - 21.11.2005
 

Nevoia de bani ne obliga uneori sa ne indreptam atentia catre credite. Bancile ne ofera diferite posibilitati de a imprumuta bani. "Produsele de creditare", cum pompos le spun bancherii contractelor de imprumut, se impart in doua categorii principale: in lei sau in valuta. Cele doua categorii se divid apoi in tot felul de "produse": de nevoi personale, de locuinta, de auto, de finantari speciale etc.

Ancheta pe care o supunem atentiei dumneavoastra are ca subiect creditul de nevoi personale in euro ce poate fi luat de la BRD Societe Generale. Veti vedea astfel cum este conceput ilegal contractul, ce repercusiuni are forma lui asupra clientului bancii si ce posibilitati de contracarare stau la dispozitia celui inselat de banca. Veti putea afla cum legile romanesti au fost terfelite de sefii BRD Societe Generale si cum pot fi ei trasi la raspundere de catre Parchet si de Tribunal pentru faradelegile comise. Veti citi ce sfaturi si ce raspunsuri aberante la intrebari simple ne-a oferit Patrick Porcher, Adjunct DGA BRD Societe Generale. In final va aratam scrisoarea BNR care confirma abuzurile savarsite de BRD Societe Generale in creditul Expresso in euro cu dobanda variabila. De asemenea, BRD ar trebui sa retraga toate contractele Expresso care sunt pe piata si, pe banii ei, sa puna in legalitate creditele respective prin renegociere cu beneficiarii bancii.

O consiliere scurta, dar parsiva

Pentru a obtine de la BRD un imprumut de nevoi personale in euro, cu dobanda variabila, ne putem adresa prin telefon unui "consilier" sau putem studia diferitele "produse bancare" pe site-ul www.brd.ro. Daca nu avem acces la Internet mergem la o filiala a bancii, de exemplu la cea din fata Casei Armatei, din centrul Capitalei, si dialogam cu un consilier. Consilierul ne expune succint contractul si ne invita sa revenim la sediul bancii cu urmatoarele acte, daca vrem un credit Expresso in euro cu dobanda variabila: - act de identitate; - declaratia privind angajamentele de plata si litigiile cu tertii; - certificat de casatorie; - documente care sa ateste veniturile totale; - documente girant - daca este cazul.

Datorita faptului ca documentele solicitate se pot obtine in cateva ore, revin a doua zi in fata consilierului cu toate actele si cu dorinta de a discuta despre contract. Consilierul iti prezinta datele: imprumutul pentru nevoi personale in euro cu dobanda variabila pentru suma de 10.000 de euro - Creditul Expresso. Tu intrebi "ce inseamna dobanda variabila?" si primesti raspunsul imediat: Este o dobanda atractiva, domnule. Este variabila, aceasta se actualizeaza periodic, in corelatie cu evolutia pietei financiar-bancare, asigurandu-ti astfel rate convenabile pe toata perioada derularii contractului - iti spune zambitor consilierul. Adica, ce avantaj voi avea eu, cat va fi valoarea ratei pe luna? A, incepe consilierul putin destins (probabil se astepta la o altfel de intrebare), noi va vom pune la dispozitie ACUM o lista cu datele si valoarea ratei pe toata durata contractului, iar rata, sa stiti, poate sa si descreasca, adica sa fie mai mica cu trecerea timpului. Pentru a intari spusele sale, consilierul iti arata pasajul din contract care defineste dobanda: "Creditul se acorda cu o dobanda de 10,5% pe an... Pe parcursul utilizarii si rambursarii creditului, BANCA poate indexa procentul de dobanda, in conformitate cu costul resurselor de creditare si dobanda de refinantare practicata de BNR". Adica sunteti dependenti de BNR cand modificati dobanda? Desigur, noi respectam intotdeauna deciziile BNR, suntem obligati sa le respectam, iti raspunde cu fermitate consilierul. Si cat este rata la un credit de 10.000 de euro? Imediat, sa introduc datele dumneavoastra in calculator si... trebuie sa platiti rata de 214,94 euro pe luna. Daca doriti va ofer si o lista cu datele la care trebuie sa achitati rata luna de luna cu valoarea ratei care este, asa cum am mai spus, de 214,94 euro pe luna. Cand pot sa primesc banii? Imediat, dar trebuie sa va faceti si o asigurare de viata... va costa 558,81 de euro.

Sunt obligat sa faca aceasta asigurare? Desigur, asigurarea o facem aici, in fata mea semnati actele, nu trebuie sa mai mergeti la alt birou. Pai nu am acesti bani. A, nu-i nimic, iti raspunde prompt consilierul. Cand veti ridica banii noi o sa va retinem suma pentru asigurare si comisionul nostru de intocmire a dosarului de 6%, adica, in total, 1158,81 de euro. Un comision de 600 de euro? Nu este mult, sa stiti, la alte banci este si mai mare, te linisteste consilierul. Va rog sa-mi dati o copie a contractului, vreau sa discut cu un avocat, pentru ca nu ma pricep in acest domeniu, iar de imprumut am nevoie ca de aer, trebuie sa-l iau. Da, spune consilierul, nici o problema, si iti da un contract in lei cu dobanda fixa. Citesti contractul si remarci surprins: Dar acesta este un contract in lei cu dobanda fixa. Eu vreau unul in euro cu dobanda variabila! Din nefericire nu avem un contract Expresso sa va oferim, dar clauzele contractuale sunt aceleasi, te lamureste consilierul, desi tu ai constatat cu voce tare ca lipseste exact clauza de modificare a dobanzii. (Aceste dialoguri s-au purtat intr-un birou al filialei BRD de pe Calea Victoriei cu domnul consilier Valentin Geamalinga, la sfarsitul lunii octombrie 2005, de catre un redactor al cotidianului ZIUA. Am discutat cu Valentin Geamalinga pentru ca asa ne-a sfatuit, nominalizandu-l pe Geamalinga, chiar Patrick Porcher, Adjunct DGA BRD. Evident, jurnalistul a fost dotat deontologic corespunzator unei discutii. Evident, Geamalinga s-a comportat asa cum l-au instruit sefii BRD. Ar fi culmea ca in acest caz Geamalinga sa fie scos vinovat de BRD!)

Crudul adevar

Cum nevoia de bani iti da dureri de cap, te hotarasti si inchei contractul cu BRD. In loc de 10.000 de euro, cum te momeste reclama, primesti de la casierie 8841,19 euro. Strangi din dinti, iei valuta si iti rezolvi problema financiara. Dupa ce ai incasat banii te ajunge din urma prima luna, prima rata. Platesti, si o tii tot asa vreme de patru luni. Intr-o seara, primesti un telefon de la banca, o voce rece te anunta ca nu ai platit integral datoria catre BRD si te invita sa achiti restanta. In timp ce tu te intrebi daca nu cumva esti in mijocul unei farse de prost gust, vocea te informeaza ca de trei luni dobanda a fost majorata si ca pentru ei esti un "rau platnic"... continuare in ziarul Ziua

Mihai Palsu - Ziua

21 November 2005