Niciun dezvoltator care se respectă nu mai construieşte fără să asigure izolaţie termică, de cele mai multe ori cu polistiren. Dacă materialul te protejează de frig, erorile "mânii de lucru" pot duce la surprize ca mucegaiul, igrasia sau şoarecii.
Polistirenul, fie el expandat sau extrudat, a pornit ca scârţâitoare
în jocurile copiilor, a fost revitalizat de constructori ca material termoizolant şi promovat de primării în programele de reabilitare termică. Este utilizat la construcţia a aproape tuturor
caselor şi blocurilor noi, iar avantajele sunt imediat vizibile. Dacă izolaţia a fost instalată cum trebuie, când afară temperatura se apropie de cea a îngheţului, înăuntru, fără să fie pornită
căldura, sunt 20 de grade Celsius. Consumul de energie scade, fericitul posesor al unei case izolate plăteşte mai puţin. Totuşi, în timp încep să se observe şi lucrurile mai puţin bune ale
acestui tip de izolaţie. Cauzat în mare măsură şi de felul în care a fost montat, polistirenul, deci şi pereţii clădirii, îşi pierd aspectul plat şi devin văluriţi.
Dacă legăturile dintre panouri nu au fost strânse cum trebuie, apar aşa-numitele punţi termice, ceea ce duce la condens. Umiditatea din casă se transformă repede în mucegai şi igrasie. Mai ales
în cazul polistirenului extrudat. Legăturile neetanşe dintre panouri aduc însă o problemă chiar mai spinoasă, pentru unii, decât umiditatea - şoriceii.
Polistirenul protejează de frig, nu şi de dinţi
"Au intrat între cărămidă şi polistiren şi fac un zgomot infernal. Mi-au stricat izolaţia, am tăiat rigipsul să găsesc gaura. Paradisul lor e polistirenul", suna plângerea unei femei recent mutată la casă nouă într-un complex rezidenţial. Mihai Musta, expert în deratizare, a întâlnit multe astfel de cazuri. "Depinde mult de felul în care izolaţia este făcută. Dacă vorbim doar de izolaţie la exterior, problema cu şoarecii nu este atât de rea, mai ales pe timp de iarnă, pentru că oricum ar îngheţa. Dacă au intrat însă în izolaţia din interior, trebuie chemată deratizarea. Cea mai bună metodă - pisica, nu mai merge aici, pentru că nu se poate băga după ei. Trebuie încercat cu otravă, după caz, sau se pot folosi aparate cu ultrasunete. Aparatele acestea nu omoară şoarecii, dar îi alungă", spune Mihai Musta. Problema este însă că, după ce şoriceii au dispărut, oamenii nu mai pun în funcţie aparatele, astfel că rozătoarele pot să revină oricând. "Este suficientă o fisură de un deget şi şoarecii se strecoară. Iar din câte am văzut eu, la noi plăcile acelea de polistiren nu se aplică foarte bine, sunt mai mult cocoloaşe decât plăci".
Mai scump, dar mai eficient
Mai puţin folosită ca polistirenul este vata minerală (aşa-zisa vată de sticlă, precum şi vata minerală bazaltică), mai întâi pentru că este de cel puţin două ori mai scumpă, apoi şi pentru că se crede că este toxică.
Dacă producătorii dau asigurări că nu e cazul, s-au întâlnit totuşi cazuri de alergii cauzate de această substanţă. Vata minerală, o ţesătură de fibre de sticlă cu ajutorul unui liant organic care are rolul de a ţine fibrele legate unele de altele, funcţionează ca termoizolant la fel ca şi polistirenul. Între fibre se creează camere de aer care au o foarte bună capacitate de a împiedica transferul termic şi fonic. Dacă şoarecii îşi fac unori loc şi prin vata minerală, mai greu este pentru microorganisme. Fiind un material steril mulţumită procesului de producţie, dăunătorii îşi fac mai greu loc. Avantajul major faţă de polistiren vine însă când este vorba de incendii. Deşi polistirenul rezistă destul de bine la flăcări, după o anumită temperatură se poate aprinde şi întreţine focul, emanând şi un fum foarte toxic. Nu este şi cazul vatei minerale, care nu arde, nu propagă şi nici nu întreţine focul. Dacă atât polistirenul, cât şi vata minerală sunt materiale termoizolante, vata se comportă mult mai bine când vine vorba de izolaţia fonică. Un alt avantaj ar fi faptul că vata nu îşi modifică foarte mult forma, ceea ce nu este cazul cu polistirenul, care, supus intemperiilor, tinde să se deformeze. Totuşi, preţul faţă de polistiren este dublu, lucru care contează poate cel mai mult în luarea unei decizii.
Izolarea cu celuloză
O alternativă la polistiren şi vata minerală este izolarea cu celuloză, material obţinut prin tocarea hârtiei şi adăugarea unor substanţe care conferă proprietăţi de ignifugabilitate şi rezistenţă la ciuperci şi dăunători. Soluţia nu vine în panouri, ci sub formă de pastă care este pulverizată cu ajutorul unor pompe pneumatice direct pe pereţi, acoperişuri etc. Producătorii care comercializează substanţa sub diferite forme, Thermofloc, Isocell, afirmă că izolează chiar şi de opt ori mai bine ca vata minerală, fiind de asemenea antifonic şi ecologic.
Când vine vorba de mucegai, este inclus în clasa zero (adică deloc), asigurând datorită rigidităţii şi protecţie împotriva rozătoarelor şi insectelor.
6 January 2011
