Alegerea mobilierului este una dintre cele mai importante achiziții pe care le fac proprietarii unei locuințe, și așa se întâmplă de milenii. Acum, la fel ca și atunci, piesele de mobilier sunt deopotrivă utile și decorative, reflectă personalitatea și statutul social al proprietarilor. Obiceiurile sunt, prin urmare, aceleași din antichitate. Diferența vine însă din metodele de prelucrare, care ne-au permis, în ultimele secole, să rafinăm procesul de producție până la obținerea unor detalii impresionante. Omenirea a parcurs un drum lung, în amenajarea locuințelor, de la funcția strict utilitară, până la adevăratele opere de artă ale prezentului.

38580-egiptul_antic_statuete.pngMobilierul produs în ultimele sute de ani este înzestrat cu o valoare financiară și istorică. El a captat atenția și aplauzele specialiștilor din domeniul estetic, precum și a clienților din toate clasele sociale, indiferent dacă își permit să îl cumpere sau nu. Mobilierul de calitate este cu atît mai scump cu cât este mai vechi. Dar unele piese de mobilier au originea atât de departe în istorie, încât se mai găsesc doar la muzeu. În urmă cu 4.000 de ani, în Egiptul Antic se construiau case din cărămidă nearsă, cu elemente de structură din lemn. Ele erau situate în orașe mari, care aveau ca piese dominante reședințele somptuoase ale elitei.  

Primele piese de mobilier au fost identificate în palatele egiptene și erau impresionante. Tronurile ocupau un loc central în estetica palatului, erau somptuoase, supradimensionate, încrustate cu pietre semiprețioase și ceramică. Adesea aveau elemente care imitau natura animală, care se regăseau în toate piesele de mobilier. Paturile aveau aproape fără de greș silueta unor animale. Mobilierul era foarte practic: scaunele aveau spătar și puteau fi chiar pliabile, lăzile puteau fi folosite simultan pentru depozitare dar și ca mese”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro  prof. Tudorel Pleșoiu, istoric și profesor în economie.

Luxul de atunci este catalogat drept rudimentar, acum. Prelucrarea mobilierului se făceau doar cu ciocan, ferăstrău și șurubelniță

Piesele de mobilier erau făcute din lemn, cele mai vechi fiind din cedru, fiind lucrate rudimentar. Uneltele folosite se limitau la ferăstrău, ciocan și șurubelniță, iar materialele erau doar de proveniență locală. Deși existau mai multe moduri de prelucrare, se respectau anumite trenduri. În fiecare palat se găseau anumite feluri de mobilier, cu materiale specifice și sculpturi similare, urmând anumite tipologii de montare. Pentru siguranță, mobilierul era fixat de perete sau chiar sculptat direct în pereți sau pardoseală.

Curentul mobilierului egiptean a fost unul puternic, și a influențat dezvoltarea mobilei grecești și romane. Mai mult, a devenit chiar și la începutul secolului XIX, încă era sursa principală de inspirație. Totuși, au început să se simtă îmbunătățirile aduse în numele confortului. În Grecia Antică, tronul era deja acoperit cu blană și piele de animal. Scaunele și-au au avut un design arcuit, în așa fel încât să fie mai comode și mai aspectuoase, tabureții erau tapisați cu pânză sau chiar blană de animale, paturile aveau deja saltele”, continuă istoricul. 

Romanii au diversificat gama materialelor folosite. Pe lângă lemn, au început să construiască în bronz și marmură

Materialele folosite s-au diversificat. Romanii foloseau bronzul și marmura și tot ei au început să dea diferite forme paturilor sau chiar capete mobile, pentru a putea fi folosite și la citit, luat masa sau siestă. În timp ce grecii foloseau mesele doar pentru a mânca, romanii le-au transformat în elemente decorative. Din acest punct în istorie, civilizațiile au început să pună accent tot mai mare pe estetica mobilierului. Din perioada Renașterii, până în Neoclasicism, estetica a constat din ce în ce mai mult, în crearea mobilierului. S-a ajuns chiar până în punctul în care funcționalitatea a trecut într-un plan secundar. De-a lungul timpului, gustul pentru mobilier și curentul decorativ s-a chimbat în funcție de cunoștințele legate de prelucrarea materialelor, achipamentele folosite, influențele culturale, religioase, condițiile economice dar și preferințele conducătorilor. Aproape mereu, moda a pornit de la reședințele nobililor.

CITEȘTE ȘI: