Noile norme metodologice modificate aferente Regulamentului de creditare al persoanelor fizice au intrat de astăzi în vigoare, prin publicarea lor în Monitorul oficial.

Ipotecile au noi reguli"Nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare, inclusiv fundamentarea acestora, diferenţiat pe categorii de clientelă, pe destinaţia creditului (de exemplu, credit de consum, credit ipotecar), pe tipul creditului (defalcat în funcţie de moneda de exprimare sau, după caz, de indexare, de tipul dobânzii, respectiv fixă sau variabilă, de termenul de acordare a creditului şi de comportamentul clientului în legătură cu onorarea serviciului datoriei determinat de calitatea garanţiei).(vezi VIDEO)

In cazul creditelor care nu sunt garantate cu ipoteci asupra proprietăţilor imobiliare locative sau a terenurilor intravilane, nivelurile maxime admisibile pentru gradul total de îndatorare sunt stabilite inclusiv prin luarea în considerare a riscului valutar, riscului de rată a dobânzii, precum şi a posibilităţii de majorare a costului creditului provenind din comisioane şi alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute în contract", se artă în noul regulament aprobat de Consiliul de Administraţie al BNR.

De asemenea, noile prevederi includ şi obligaţia băncilor de a stabili în reglementările interne condiţiile de garantare pentru fiecare tip de credit, inclusiv limita maximă admisă pentru valoarea finanţării în raport cu valoarea imobilului ipotecat.

Astfel, băncile vor reveni, practic, la solicitarea avansului pentru creditele ipotecare.

Normele elaborate de bănci potrivit noului regulament intră în vigoare la momentul transmiterii acestora la BNR, Direcţia Supraveghere, în vederea validării.

Totodată, BNR le cere bancilor să ţină cont de riscul unor fluctuaţii de curs şi de dobândă doar la stabilirea gradului maxim de îndatorare pentru clienţii care vor un credit fără garanţii imobiliare. Astfel, creditele cu garanţii imobilaire sunt exceptate de la aplicarea stress-testului.  

Totuşi BNR solicită un avans minim pentru creditele ipotecare sau cu garanţii ipotecare, motiv pentru care bancherii spun că se vor întoarce către mai vechile niveluri de 20%-25% din valoarea creditului adus de client ca avans. „Finanţări de 100% din valoarea garanţiilor nu vom acorda decât dacă va exista un depozit pus drept cash colateral", spune Sorin Mititelu, directorul Direcţiei Dezvoltare Produse Retail şi IMM din BCR.

Normele din august 2008 stabileau că băncile trebuie să clasifice clienţii pe grupe de risc. La ora actuală, băncile lucrează cu 6-8 clase de risc, în funcţie de profilul socio demografic al clientului, sexul, vârsta, studiile şi chiar starea civilă a clientului. De asemenea, evaluarea imobilelor aduse în garanţie a suferit foarte multe modificări, evoluţiile de pe piaţa imobiliară făcându-i să sufle şi în iaurt.

Dacă majoritatea bancherilor evită să avanseze o cifră privind creşterea efectivă a gradului de îndatorare, alţii spun că nivelul mediu al acestuia va fi de-a dreptul insignifiant, de 2%-3%, faţă de nivelul actual, adică undeva în jur de 4.000-5.000 de euro.

 

22 January 2009