Invazie de blocuri colorateFerestrele pictate şi formele nonconformiste sunt noile trenduri ale faţadelor. O clădire după modelul creaţiilor lui Gaudi din Barcelona este cea mai nouă vedetă din peisajul urbanistic autohton.

În Bucureşti au început să apară blocuri cu faţade mai puţin obişnuite. Tiparul pare a fi cel practicat de mulţi ani în marile oraşe europene, unde clădirile viu colorate atrag mii de turişti an de an.

După Revoluţie, investitorii străini au adus modelul imobilelor cu geamuri fumurii, strecurând astfel de clădiri chiar şi printre imobile cu o arhitecură valoroasă.

Lucrurile nu sunt pe cale să se schimbe, însă construirea a câte unui imobil colorat, cu personalitate, este binevenit în peisajul urbanistic.

„Îmi încântă privirea"

Atenţia trecătorilor este atrasă, iar oamenii cred că faţadele nonconformiste pot schimba radical şi aspectul zonei în care acestea sunt situate.

„De pe tot traseul meu cu autobuzul 282, clădirea aceasta cu flori imense pe geamuri îmi încântă privirea ori de câte ori trec prin dreptul ei", a spus Georgeta Mihu, bibliotecară. Ea vorbeşte despre o clădire de birouri din apropierea Pieţei Charles du Gaulle.

Arhitectură inspirată din creaţiile lui Gaudi

Cea mai îndrăzneaţă arhitectură o are însă un imobil ridicat recent pe strada Siriului din sectorul 2 al Capitalei. Construcţia are cinci etaje şi este unică în România. „Am înţeles că imobilul este inspirat din creaţiile lui Gaudi şi din capodoperele lui Hundert Wasser.

Aceste tipuri de construcţii sunt experimente, iar acestea sunt binevenite atât timp cât proporţiile ineditului nu depăşesc limitele realităţii", a declarat, pentru „Adevărul", arhitectul Emil Popescu.

Pentru finisaje, constructorii au folosit bucăţi din gresie şi marmură, cărămidă, tuburi, toate aşezate într-un mod cât se poate de original.

În jurul ferestrelor, proiectanţii au desenat chenare, colorate în nuanţe diferite. Blocul va fi dat în folosinţă în vara acestui an, după ce se vor termina şi finisajele interioare.

Semne zodiacale la ferestre

Singurul imobil mai aparte din Capitală este cel cunoscut sub denumirea Blocul Zodiac. Deşi a fost construit acum mai bine de 60 de ani, imobilul poate concura de pe acelaşi nivel cu cele ridicate recent.

Invazie de blocuri colorate„Şi acest imobil (Bloc Zodiac - n.r.) a fost pentru vremea lui un experiment, însă elementele distinctive sunt mult mai discrete", a declarat Popescu.

Situat pe Calea Dorobanţi, aproape de Academia de Studii Economice şi la câţiva metri de British Council, Blocul Zodiac a fost ridicat în 1946 de arhitecţii Radu Dudescu şi Mircea Marinescu, cu ajutorul inginerului Emil Prager.

Faţada imobilului este pavată cu 16 panoruri ce reprezintă desene cu teme astrologice. Blocul se află pe lista monumentelor istorice, iar faţada i-a fost restaurată recent.

Sursa

26 January 2009