Circul Globus rămâne acolo unde este, iar planurile de dezvoltare a unui bloc-turn pe terenurile acestuia rămân deocamdată nefezabile. Cazul de revendicare a terenurilor din proprietatea Circului a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Adică până la rejudecare, Circul nu se mută şi nici nu mai plăteşte zeci de mii de euro lunar pe terenurile care, momentan, îi aparţin.

22502-ziareromania.jpgCazul „Circul Globus versus Gheorghe Stelian" este deja unul de notorietate. S-a judecat în mai multe rânduri, iar Gheorghe Stelian a obţinut câştig de cauză la Tribunalul Bucureşti. Sentinţa a avut caracter definitiv, dar a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de Circul Globus şi Primăria Bucureşti. Recursul a fost acceptat, astfel că, până la rejudecarea apelului, au fost suspendate despăgubirile solicitate de Gheorghe Stelian. Sumele pe care Circul trebuia să le plătească sunt fabuloase. Este vorba despre 56.500 euro lunar, ca şi contravaloare a lipsei de folosinţă a două terenuri, împreună cu peste 110.000 euro, cheltuieli de judecată.

Cele două terenuri care au fost atribuite lui Gheorghe Stelian de către Curtea de Apel au suprafeţe însumate de peste 11.000 mp. Reclamantul le-a câştigat după ce a plătit 100.000 euro, drepturi litigioase, către proprietarul de drept, familia Tonolla.

Reprezentanţii Circului vizează măcar micşorarea sumelor pe care trebuie să i le dea reclamantului

Prin admiterea recursului, se va rejudeca apelul declarat de Circul Globus. Urmează ca instanţa să se pronunţe după ce reprezentaţii celor două părţi vor veni cu noi dovezi referitoare la existenţa dreptului de proprietate al petenţilor asupra celor două terenuri, precum şi în ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia sumelor stabilite de Tribunalul Bucureşti cu titlu de lipsă de folosinţă şi cheltuieli de judecată.

Pe terenul pe care luptă să îl obţină de la Circ, Stelian vrea să ridice un bloc-turn. A cerut deja aprobare pentru asta. Ca să salveze Circul, autorităţile ar putea declara terenul din jurul clădirii circului, de utilitate publică.

„Ar fi un lucru bine venit, dar mă îndoiesc că legea va permite chestiunea asta", a precizat primarul Sorin Oprescu.

În cazul în care Gheorghe Stelian va avea câştig de cauză şi de această dată, autorităţile iau în calcul mai multe variante. Cel mai probabil, vor muta Circul la marginea Bucureştiului.

CITEŞTE ŞI Schimbare în legea terenurilor: proprietarii, absolviţi de datoria de a plăti impozitele în mod direct


7 December 2011