Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a discutat cu Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) despre începerea unei anchete la nivel de ţară care să identifice existenţa certificatelor termice la nivelul clădirilor recepţionate anul trecut, a anunţat Cristian Stamatiade, director în cadrul ministerului de resort.

Am discutat cu Inspectoratul de Stat în Construcţii să facă inspecţii la clădirile proiectate după 1 ianuarie 2007", a declarat Stamatiade, în cadrul unui seminar pe tema certificării energetice a clădirilor.

Preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare, Cristian Clenciu, a menţionat că la nivel de ţară doar 5% din clădirile nou construite deţin un astfel de certificat şi că nu există măsuri de sancţiune care să oblige dezvoltatorii să obţină acest document.

Inspectoratul va da amenzi dacă nu există acest certificat la clădirile recepţionate. Primăriile vor bloca recepţionarea clădirilor care nu deţin certificatul, iar în cazul tranzacţiilor cu imobile existente, notarii nu vor parafa contractul de vânzare-cumpărare fără acest document. Cei care încalcă prevederile legale sunt cazuri penale", a replicat Stamatiade.





Sursa

14 April 2010