Inflaţia medie anuală în 2008 a fost de 7,85%, în timp ce inflaţia în decembrie a fost de 6,3%, sub previziunile BNR de 6,7%, dar cu două puncte peste intervalul ţintit, în contextul în care deprecierea leului din ultima parte a anului a anulat efectele pozitive ale ieftinirii produselor nealimentare.

Inflaţie mare, peste previziuni în 2008Influenţa deprecierii leului, care urmează cursul regional al monedelor locale din Europa Centrală şi de Est, se va face simţită şi la nivelul lui 2009. Pentru luna ianuarie 2009, prima dată când leul a sărit de 4 lei pentru un euro va fi ceva mai mare decât în ianuarie 2008, în ciuda promoţiilor anunţate de marii retaileri.

Chiar dacă şi în acest an vor exista presiuni inflaţioniste, potenţialul deflaţionist nu este exclus din cauza scăderii cererii. Nicolae Chidesciuc, economist şef ING, vede inflaţia în 2009 în jurul valorii de 7% - 7,5%, din nou peste ţinta de inflaţie a băncii centrale de 3,5% plus minus un punct procentual. Cu toate acestea, scumpirile de preţ vor fi caracteristice în acest an doar produselor de strictă necesitate, mai exact, alimentelor. „O creştere a cursului euro cu 10%, ar putea antrena teoretic o scumpire a preţurilor alimentare cu 2%", subliniază analistul financiar Daniel Marinescu.

În rest, vom avea probabil reduceri de preţ şi la maşini, şi la case, chiar şi la aur şi la petrol.

19 January 2009