Indicele pieţei imobiliare anunţat pentru cel de-al treilea trimestru din 2009 s-a amânat pentru anul 2010. Reprezentanţii INS au anunţat că acesta este încă în faşă, aflându-se momentan în fază de stabilire a metodologiei care urmează a se va aplica.

Indicele imobiliar - abia din 2010«Rezultatele concrete privind evoluţia pieţei imobiliare vor fi publicate în 2010 pe baza datelor colectate în 2009", au precizat reprezentanţii INS, citaţi de NewsIn.

Necesitatea introducerii unui indice imobiliar a pornit de la faptul că în România, nu există momentan o statistică clară a preţurilor pe piaţa imobiliară, aceasta fiind caracterizată prin diferenţe între preţurile reale ale imobilelor şi cele făcute publice.

Astfel, pentru mai multă exactitate, BNR a propus crearea unui indice al pieţei imobiliare şi a cerut ajutorul Institutului Naţional de Statistică şi Uniunii Notarilor din România. Masura  nu are în vedere un control al preţurilor ci doar furnizarea de informaţii corecte şi relevante despre piaţa imobiliară, a spus Mugur Isărescu. 

 

15 decembrie 2008