Anul 2012 a fost cel mai stabil an de la începutul crizei imobiliare, iar preţul de tranzacţionare a înregistrat doar uşoare scăderi. Pentru anul în curs, specialiştii se aşteaptă ca locuinţele vechi să se mai devalorizeze uşor, datorită modificărilor anunţate ale programului Prima Casă. Prognozele sunt mai optimiste pe segmentul terenurilor agricole.

29442-analiza.jpgPreţul proprietăţilor imobiliare a scăzut şi în anul 2012, însă nu la fel de puternic precum în perioada 2009-2010, arată ultima analiză a companiei de evaluare Darian. Anul trecut a fost considerat cel mai stabil an de la începutul crizei imobiliare – preţul mediu de tranzacţionare la nivel naţional a coborât cu doar 2,5% pe parcursul întregului an, spre deosebire de scăderi de circa 40%, înregistrate în ultimii patru ani.

Preţ mediu de tranzacţionare în cazul apartamentelor vechi, în anul 2012, conform companiei de evaluare Darian:

  • Bucureşti –  961 euro/mp (mai mic cu 57% faţă de 2008)
  • Cluj-Napoca – 959 euro/mp (mai mic cu 43% faţă de 2008)
  • Timişoara – 875 euro/mp (mai mic cu 38% faţă de 2008)
  • Iaşi şi Constanţa – 837 euro/mp (mai mic cu 44% respectiv 42% faţă de 2008)
  • Oradea – 826 euro/mp (mai mic cu 20% faţă de 2008)
  • Braşov – 814 euro/mp (mai mic cu 41% faţă de 2008)

Cel mai mic preţ de tranzacţionare în cazul apartamentelor apartamentelor vechi s-a înregistrat, pe parcursul anului trecut, în Alba Iulia (515 euro/mp), Baia Mare (505 euro/mp) şi Reşiţa (452 euro/mp).

Preţul apartamentelor noi a înregistrat o scădere uşor mai redusă decât a celor vechi, diminuarea fiind de circa 35% de la începutul crizei, iar scăderea din ultimul an fiind de doar 2%.

Preţ mediu de tranzacţionare în cazul apartamentelor noi, în anul 2012, conform Darian:

  • Bucureşti – 1.141 euro/mp (în scădere cu 44% faţă de 2008)
  • Cluj-Napoca – 984 euro/mp (în scădere cu 30% faţă de 2008)
  • Iaşi – 945 euro/mp (în scădere cu 45% faţă de 2008)
  • Braşov – 931 euro/mp (în scădere cu 35% faţă de 2008)
  • Timişoara – 914 euro/mp (în scădere cu 29% faţă de 2008)
  • Constanţa – 845 euro/mp (în scădere cu 37% faţă de 2008)

„Pentru 2013, vom asista în continuare la o scădere a pieţei, având în vedere conjunctura economică. Cum programul “Prima Casă” care a susţinut industria imobiliară în ultimii ani este practic  finalizat, iar planurile guvernamentale prevăd un nou proiect “Noua Casă”, s-ar putea să asistăm la o scădere mai accentuată a preţurilor apartamentelor vechi şi o menţinere sau chiar o creştere uşoară a celor noi, în special a celor bine dimensionate şi amplasate în zone cu infrastructură bună”, consideră Adrian Crivii, preşedintele Darian.

Piaţa imobiliară din România depinde atât de economia locală, cât şi de investiţiile companiilor internaţionale în proiectele imobiliare. Însă dacă pentru segmentul rezidenţial urmează în continuare momente de incertitudine, specialiştii se aşteaptă ca sectorul terenurilor agricole să cunoască o evoluţie ascendentă în acest an.

PE ACEEAȘI TEMĂ: Apartamentele comuniste au preţ de vânzare peste valoarea reală. De ce acceptă cumpărătorii această situaţie?

 
 

6 February 2013