Locuințele cu suprafețe mici sunt preferatele chiriașilor, datorită costurilor lunare mai scăzute. Tendința rămâne neschimbată și anul acesta, într-o perioadă în care își caută locuințe cei care intenționează să se mute de la începutul toamnei. Mai bine de două treimi dintre cei care au studiat ofertele de închiriere, în ultima lună, au căutat garsoniere și apartamente cu două camere.

37639-inchirieri.jpgGarsonierele și apartamentele cu două camere rămân și anul acesta cele mai căutate locuințe de către chiriași: mai bine de două treimi dintre interesați de închirierea unui apartament din București, în ultima lună, au studiat ofertele unor astfel de apartamente. Clienții sunt atrași atât de prețul mai coborât de închiriere, cât și de faptul că întreținerea lunară este mai mică decât în cazul unei locuințe cu suprafața mai mare.

„Majoritatea celor care studiază ofertele de închiriere de pe portalul IMOPEDIA.ro vizează locuințele cu una și două camere. Cifrele noastre arată că 38% dintre vizitatorii interesați de închirieri analizează garsonierele, iar 34% dintre aceștia se uită la apartamentele cu două camere. Principalul avantaj al acestor locuințe îl reprezintă costurile mai mici – prețul de închiriere este simțitor mai scăzut, după care chiriașii au costuri mai mici de întreținere, comparativ cu apartamentele mai mari”, specifică Bogdan Severin, director de vânzări IMOPEDIA.ro

Adaptându-se acestei tendințe, proprietarii care oferă spre închiriat locuințe au, cu precădere, apartamente cu una și două camere. Potrivit specialiștilor, cele mai multe oferte se găsesc pe segmentul acestor locuințe.

„Când vine vorba de cele mai multe căutate locuințe de către chiriași dar și despre cele care, deopotrivă, sunt oferite spre închiriere, analiza noastră arată că, în întreaga țară, garsonierele și apartamentele cu două camere sunt pe principalele poziții”, precizează reprezentanții RE/MAX România.

Pentru piața închirierilor, lunile iulie și august sunt printre cele mai ocupate, conform celor care își desfășoară activitatea pe acest segment. Este perioada în care cei din provincie își caută o locuință într-unul din marile orașe, pentru a se muta de la începutul toamnei. Drept urmare, a fost înregistrată o creștere a numărului de utilizatori de dispozitive mobile, explicată de faptul că mulți potențiali clienți efectuează căutările din timpul concediului.

În ceea ce privește evoluția pieței închirierilor, consultanții imobiliari remarcă o ușoară modificare a prețurilor, în ultimii ani: în majoritatea marilor orașe din țară, s-a înregistrat o scădere de câteva procente a prețurilor de închiriere: „Un impact puternic în evoluția prețurilor la chirii , dar și a volumelor de imobile închiriate a fost determiniat și de programul Prima Casă”, consideră Răzvan Cuc, director regional RE/MAX România. Acesta a mai adăugat că foarte mulți chiriași aleg să acceseze programul guvernamental pentru a-și cumpăra propria locuință, imediat ce devin eligibili din punct de vedere financiar.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

7 July 2015