Viața la palat este acum… de închiriat. Pentru turiștii dornici să afle cum trăiesc cei bogați și celebri, mai multe castele din Franța au fost scoase la închiriat în regim hotelier. Este vorba despre clădiri istorice, cu design impresionant atât la interior cât și la exterior - numai proprietăți spectaculoase. Unele au lacuri și păduri dedicate exclusiv celor care locuiesc acolo, altele au piscine cu apă caldă, alimentate din lacuri termale din apropiere. La cererea vizitatorilor, se pot organiza curse de cai, sesiuni de pescuit exclusiviste, turnee de golf și, în general, orice dorește clientul. În perioada sărbătorilor de iarnă, fiecare castel și-a ajustat programul și, cum era de așteptat, a crescut și prețul.

35943-conac2.jpgBoemul conac Ringuette, de închiriat cu 100 euro/noapte

Una dintre cea mai accesibile oferte este Conacul Ringuette, situat lângă orășelul Montignac, locul cunoscut pentru numărul mare de artiști francezi care au ales să se mute acolo. Conacul se poate închiria, în mod normal, cu 100 de euro/săptămână dar în intervalul 21 decembrie-3 ianuarie, prețul se dublează. Caracteristicile proprietății sunt impresionante. Casa, în care sunt șapte camere pregătite pentru 12 persoane, este înconjurată de păduri și ferme. În uriașa curte a proprietății, care se întinde pe 85 hectare,  se găsește o pădure de bambus, livezi de pomi fructiferi, chiar și copaci seculari. În curte se găsește și o piscină circulară, cu un diametru de aproape 10 metri, umplută cu apă termală dintr-un izvor aflat tot pe proprietate. Vizitatorii se pot relaxa cu o plimbare prin pădure, cu o sesiune de pescuit, înot, hidrobiciclete sau golf. Amatorii de sporturi aventuroase pot face canoe sau mountain biking, iar amatorii de plimbări pot vizita cochetul oraș Montignac, aflat la 10 minute distanță. Puțin mai departe, la o jumătate de oră distanță, se află orașul Sarlat, supranumit și Perla Dordognei, datorită cladirilor cu arhitecturi faimoase. Peșterile Lascaux și Rouffignac sunt și ele în apropiere, iar la o oră distanță este și cea mai apropiată plajă, lângă regiunea Bordeaux.

Conacul de la Motte: fastuoasa clădire istorică, aflată într-o rezervație naturală regională

35944-delamotte.jpgÎnconjurat de un parc întis pe trei hectare, conacul de la Motte este o locuință romantică și elegantă din secolul XIX, unde doritorii sunt invitați să experimenteze așa numita “vie de chateau”. Proprietarii le promit celor interesați că vor fi încântați de camerele decorate cu baldachine brodate, șeminee, decorațiuni specifice secolului trecut, precum și de biblioteca, sala de masă cu ferestre ample, grădina de iarnă și impunatorii stejari.  Zona este dominată de liniște, aflându-se într-un parc regional natural, iar împrejurimile sunt și ele fascinante. În apropiere, se găsesc catedrala gotică din Chartres, precum și castelele bine cunoscute Versailles, Giverny, Maintenon și Anet. Prețul este de 1.350 euro/săptămână, deci 193 euro/zi, iar clienții care achită integral suma la rezervare primesc un discount de 25%.

Castelul Allure Du Lac: alegerea perfectă pentru cei mai pretențioși și generoși turiști

35945-alluredulac5.jpgCastelul Allure Du Lac, construit tot în secolul XIX, cu un teren de 105 acri, se află în zona de Vest a văii Loarei. Numai lacul privat ocupă 22 acri, iar acesta are o insulă perfectă pentru relaxarea turiștilor. Terasa castelului are, de asemenea, vedere către lac, iar pe proprietate se mai găsesc o piscină, peluze uimitoare, grădini spectaculoase și păduri pline de vietăți sălbatice. În castel există un lift, care deservește toate cele patru etaje, 12 dormitoare superbe, o sală pentru recepții și mai multe săli destinate servirii mesei. Toate mancarurile sunt gătite de personalul locului, iar castelul este pretabil pentru petreceri, seminarii sau convenții. Pentru nunți, poate fi folosită chiar capela privata a acestuia. Proprietarii pot asigura, la cerere, chiar și fotograf, coafor, aranjamente florale sau alte servicii personalizate. Printre activitățile care pot fi întreprinse în timpul șederii sunt plimbările prin grădină sau pe malul lacului, care se întinde pe 2,5 km, ori prin pădure. Pescuitul pe lac este de asemenea permis, se pot organiza curse de cai, cursuri de echitație, turnee de golf sau degustări de vin. În interior, castelul a fost decorat recent în mod extensiv și somptuos, cu elitiste piese de anticariat și materiale de lux. Cele 12 camere pot primi 15 persoane, iar prețul este de 1.765 euro/noapte sau 12.357 euro/săptămână până în data de 19 decembrie. In perioada sărbătorilor, prețul crește modic, raportat la total, ajungând la 1.926 euro/noapte sau 13.478 euro/săptămână.

CITEȘTE ȘI: