Închiderea celui mai mare aeroport din Europa ar reprezenta „o oportunitate fantastică pentru Londra”, consideră primarul capitalei britanice. Pentru a ţine pasul cu restul marilor capitale ale lumii, Londra are nevoie de un aeroport cu o capacitate mai mare. Mai mult, în locul actualului aeroport Heathrow, pot fi ridicate noi proiecte rezidenţiale accesibile londonezilor sufocaţi de preţurile ridicate.

31069-heathrow.jpgPrimarul Londrei vrea să închidă aeroportul Heathrow, iar în locul acestuia propune construcţia unui nou cartier rezidenţial. Primarul Boris Johnson susţine că este nevoie de această măsură pentru ca Londra să poată ţine pasul cu restul metropolelor importante ale lumii, astfel încât Marea Britanie să îşi poată menţine poziţia în aviaţie la nivel global.

„Oraşele ambiţioase din întreaga lume se dezvoltă rapid, lăsându-ne în umbră. Londra are multe de pierdut din punct de vedere economic, deoarece alte metropole construiesc mega-aeroporturi care le propulsează puternic în lanţul global de aprovizionare, din care trebuie să facem şi noi parte”, spune oficialul Boris Johnson, citat de The Guardian.

Cele mai puternice oraşe ale lumii au mutat munţii din loc pentru a amplasa aeroporturile departe de centrele aglomerate, în zone este posibilă o dezvoltare de anvergură, mai arată primarul londonez. Pentru ca Londra şi Marea Britanie să poată fi rămână competitive pe plan internaţional, este nevoie de un aeroport cu o capacitate mult mai mare decât cel actual. Heathrow nu este amplasat într-o zonă care să permită o extindere adecvată şi, mai mult, fluxul de turişti deja afectează vieţile londonezilor.

  • În locul aeroportului Heathrow pot fi ridicate proiecte rezidenţiale care să acopere nevoia de locuinţe a 250.000 oameni, spun autorităţile
  • Noi proiecte rezidenţiale ar fi binevenite într-un oraş în care preţurile sunt mult prea mari pentru buzunarele clasei de mijloc

Primăria va propune Comisiei Aeroporturilor trei zone în care ar putea fi mutat traficul aerian – două în estuarul râului Tamisa sau extinderea aeroportului Stansted. Echipa autorizată de primar pentru a se ocupa de acest proiect susţine că un nou aeroport ar putea fi finalizat până în anul 2029, cu ajutorul unui parteneriat public-privat, pentru care guvernul ar trebui să investească circa 50 miliarde lire sterline, într-o perioadă de zece ani.

 

 

16 iulie 2013