Numărul total al băncilor închise până acum în Statele Unite a ajuns la 130, de cinci ori mai mult ca anul trecut, când au dat faliment numai 25 de bănci, scrie The Economic Times. Astfel, au fost închise în medie cam 11 bănci pe lună în acest an.

Numărul falimentelor înregistrate pe piaţa americană este cel mai mare din 1992, când 181 de bănci au dat faliment pe fondul crizei de depozite şi împrumuturi.

Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC) , agenţie care asigură depozitele constituite în băncile din America, a închis şase bănci pe 4 decembrie, respectiv Greater Atlantic Bank, Benchmark Bank, AmTrust Bank, The Tattnall Bank, First Security National Bank şi The Buckhead Community Bank

Falimentul celor şase bănci va costa agenţia circa 2,38 miliarde dolari. Numai suma pe care trebuie să o acorde pentru AmTrust Bank, una dintre cele mai mari bănci din ţară, ar însuma circa 2 miliarde dolari. Banca avea pe 27 octombrie active de 12 miliarde dolari şi depozite de 8 miliarde dolari.

În iulie au fost înregistrate cele mai multe falimente bancare pe piaţa americană, respectiv 24, iar în octombrie au fost închise 20 de bănci. Băncile mici şi mijlocii sunt cele mai afectate de criza financiară, creşterea şomajului sporind riscurile pe care şi le asumă acestea

 

7 December 2009