C:\WINDOWS\Desktop\RUN-B.I\w37\info_run_ziual_2708.html

 

ghid1.gif (733 bytes) infotitlu.gif (651 bytes)
  
 In zece ani 90% din case vor fi cumparate pe datorie
ZIARUL FINANCIAR -  28/05/2003

Chiar daca in prezent sunt foarte putini cei care obtin venituri legale care sa acopere rata unui credit ipotecar, peste zece ani aproximativ 90% dintre contractele de cumparare de case vor fi realizate cu ajutorul acestor instrumente financiare, estimeaza Ionut Bordei, senior residential broker la compania imobiliara Eurisko.

"In ultimii ani, conditiile bancilor s-au mai imbunatatit fata de anii trecuti, insa comparativ cu oferta din Occident, cerintele institutiilor locale de credit sunt foarte drastice si complicate, intinzandu-se pe o perioada de timp foarte lunga", mai spune Bordei.

In opinia sa, pentru dezvoltarea acestui sector ar fi necesar ca reprezentantii institutiilor bancare sa ia unele masuri in privinta reducerii dobanzilor la credite. "In al doilea rand, ar trebui ca cerintele bancilor sa fie mai mici, respectiv un credit acordat sa poata acoperi 70-80% din valoarea totala a imobilului pe care clientul il garanteaza cu bunul ipotecat", adauga el.

Pe de alta parte, evaluarile care trebuie facute in vederea obtinerii de credite vor influenta preturile locuintelor. Astfel, in zonele marginase ale Bucurestiului - Dristor, Militari, Drumul Taberei - preturile actuale de vanzare sunt mai mici decat preturile de evaluare. "Din acest motiv, in aceste zone, preturile au inceput sa creasca si vor creste in continuare", anticipeaza Bordei.
In schimb, in ceea ce priveste zona centrala a Capitalei - zona veche - preturile nu vor creste, ci vor inregistra chiar o usoara scadere, deoarece oferta de vile si apartamente este intr-o continua crestere din cauza retrocedarilor si a imobilelor cumparate in baza Legii 112.
Referitor la zona de nord, Bordei spune ca preturile imobilelor de aici nu vor creste decat in zonele de lux, care se

28 May 2003