Cartierul Militari este unul vechi, fostă comună. Nu mai departe de acum 30 de ani, zona avea în continuare un puternic aspect rural care s-a schimbat doar odată cu marile demolări comuniste. Astăzi, cartierul este una dintre cele mai căutate zone bucureştene. Chiar şi pe timp de criză, tranzacţiile se fac în doar două-trei zile de la postarea anunţului, susţin reprezentanţii agenţiilor imobiliare care se ocupă de zonă.

Sursa: destinatiituristice.roPână în anii 1980, cartierul Militari era format aproape exclusiv din case. Nu s-a modificat nimic din imaginea de comună, până când Ceauşescu a decis să transforme zona după tiparele clasice comuniste. Aşa se face că toate casele au fost dărâmate, iar în locul lor au apărut blocuri cu zece etaje. Ultimele dintre ele au fost construite chiar înainte de Revoluţie. Este vorba despre cele situate acum pe bulevardele Virtuţii şi Iuliu Maniu.

„Blocurile de la bulevarde se vând mai scump cu aproape 10.000 euro faţă de cele situate în spate. Sunt relativ noi, ridicate în perioada 1987-1989, şi sunt suprafeţe mai mari, căci de fapt aici se face diferenţă. Sunt cu opt-zece metri pătraţi mai mari.", spune Răzvan Tănase, consilier imobiliar Stentor Intermed.

Doar pe alocuri sunt şi blocuri de patru etaje, dar cele mai multe dintre ele sunt într-un grad avansat de degradare, fiind foste cămine de nefamilişti care sunt ocupate acum abuziv. În rest, apartamentele sunt oarecum standard şi la nivel de preţ, şi ca structură.

„Apartamentele din zona Virtuţii se vând undeva în jur de 1.000 euro/mp, poate mai mult, în funcţie de finisaje. La trei camere suprafeţele sunt în jur de 80 mp, la două camere vorbim despre 62-64 mp cele mai mari, iar garsonierele au 42-43 mp, cele mai mari dintre ele.", continuă Răzvan Tănase.

Garsonierele se vând în două-trei zile, apartamentele cu două camere într-o săptămână

După cum era de aşteptat, cele mai multe tranzacţii se fac prin creditele Prima Casă. Din acest motiv, şi în Militari, ca şi în celelalte cartiere Bucureştene, se caută cel mai mult locuinţele cu suprafeţe mici.

„Pe primul loc ca şi căutare ar fi apartamentele cu două camere în blocurile mai vechi, pentru că foarte mulţi clienţi caută prin Prima Casă, iar creditele aprobate sunt între 40.000 şi 50.000 euro. Cu această sumă, cei mai mulţi nu îşi pot permite să cumpere ceva la stradă, unde sunt mai scumpe, şi în niciun caz nu îşi pot permite blocuri noi.", arată Adrian Leonte, consilier imobiliar Activ Imob.

Dar cu adevărat dinamică este piaţa garsonierelor din Militari. Pe acest segment, tranzacţiile se fac cu o viteză năucitoare, mai ales pentru perioada de criză.

„La garsoniere, cererea este mai mare decât oferta. Sunt foarte puţine oferte, iar clienţii sunt şi puţin mai pretenţioşi, nu vor în blocuri exclusiv de garsoniere, vor în blocuri mixte. Acolo sunt o garsonieră pe etaj, şi nu sunt toate la vânzare, de unde şi oferta mică. Se vând foarte repede, în câteva zile. Dacă e un preţ la nivelul pieţei, se vând în două-trei zile.", continuă Adrian Leonte.

Chiar şi în cazul apartamentelor de două camere, tranzacţiile merg destul de repede. Dacă oferta este una tentantă, atunci vânzarea se poate încheia fără probleme într-o săptămână, spun agenţii imobiliari. Cu adevărat dificilă este situaţia în cazul apartamentelor cu trei camere, care au preţuri mai greu accesibile.

„Cele cu trei camere sunt pe locul trei la căutări, acestea sunt pentru cei care pot face un împrumut mai mare dar au şi ceva bani puşi deoparte. Astfel, cu un împrumut de 50.000 euro la bancă şi dacă mai au 10.000-15.000 euro puşi deoparte, pot să îşi ia un trei camere.", spune reprezentantul Activ Imob.

Clienţii din Militari ocolesc casele şi construcţiile în ansambluri rezidenţiale noi

De asemenea, tranzacţiile cu case şi apartamente noi sunt foarte anevoioase în Militari. Multe dintre acestea sunt la marginea cartierului, lucru care le scade din atractivitate. În plus, mai este vorba despre o limitare de preţ, iar multe case sunt noi şi scumpe.

„De obicei, oamenii vor să dea maximum 150-200 euro/mp în cazul caselor. De exemplu, o casă cu teren de 300 mp şi o amprentă de 100 mp ar veni undeva la peste 130.000-140.000 euro, la periferia Bucureştiului. Nu în afară, căci dacă plecăm puţin spre comunele limitrofe precum Roşu, Chiajna, Domneşti, preţurile scad cu 20-30%.", spune reprezentantul Stentor Intermed.

Cât despre apartamentele din ansamblurile noi, clienţii sunt sceptici. Chiar dacă oferta este mare, căci în ultimii ani s-au construit mai multe ansambluri mari şi mici, precum West Park, Quadra Place, Sema Park, Ten Blocks sau Primăvara Lujerului, clienţii aleg de cele mai multe ori apartamente vechi. Alţii exclud din start vizitarea ansamblurilor noi.

„Sunt câţiva clienţi, un procent de 10%, care fug de blocuri noi pentru că nu au niciun fel de încredere în ele.", spune Adrian Leonte.

Cartierul Militari are avantajul de a beneficia de multe centre comerciale: mallul Plaza, magazinul Sir, Cora, Carrefour, Metro, Bricostore, Praktiker, Horbach sau Mobexpert. Dar dezvoltarea puternică la nivel de construcţii a dus la o lipsă acută de spaţii verzi, căci singurul parc mai mare este parcul Politehnicii. Accesul este facil din orice zonă, există metrou şi metrou uşor, troleibuze şi autobuze, dar toate acestea, combinate cu bulevardele mari şi aglomerate care traversează zonă, duc la o poluare fonică puternică.

CITEŞTE ŞI Floreasca: locuinţe de lux la preţ de Prima Casă