Cosmetizarea fostului „Circ al Foamei“, din spatele Unirea Shopping Center, avansează pe zi ce trece. Fosta cupolă din centrul construcţiei se transformă încet într-un turn, iar pe marginea imobilului au început să apară noi stâlpi de rezistenţă, care vor încadra un etaj suplimentar.

26965-untitled-1.jpgConstrucţia, aflată în proprietatea antreprenorului sibian Aurel Eugen Muntean, are ca termen de finalizare începutul anului viitor şi va avea o suprafaţă comercială de până în 30.000 mp. Muntean a declarat pentru Capital, în momentul demarării construcţiei, că intenţionează să realizeze un „mall-castel“ cu un turn mare în mijloc, unde a fost cupola, şi încă două pe margini. Investiţia iniţială în acest proiect este de 5-6 mil. euro, bani adunaţi din închirierea spaţiilor comerciale pe care omul de afaceri le deţine în mai multe oraşe din ţară.

Dacă rezultatele obţinute de viitorul centru comercial vor fi pozitive, Aurel Muntean are în vedere şi construirea unui hotel alăturat. Omul de afaceri spune că terenul de 13.000 de metri pătraţi de sub „Circul Foamei“ i-a fost atribuit în 2005, când guvernul a hotărât transferarea terenurilor aflate sub fostele unităţi comerciale de stat către noii proprietari. Transferul nu a presupus niciun cost bănesc.

Acesta este al cincilea „Circ al Foamei“ transformat în mall, după Plaza România, Bucureşti Mall, City Mall şi Liberty Center.

Construcţiile sunt efectuate de firma Salmad, în spatele căreia se ascunde adevărata avere a lui Relu Muntean, fostul fotbalist al Sportului Studenţesc. Încrengătura de firme la care Muntean figurează fie ca administrator, fie ca acţionar prin intermediul altor companii duce într-un final la cele două perle din coroana sibianului: lanţul hotelier Împăratul Romanilor şi Magazinul Victoria de lângă Poliţia Capitalei. Lanţul Împăratul Romanilor cuprinde hotelurile Carpaţi din Bucureşti, Aurelius din Braşov, Hotel Parc din Arad, Cetate din Alba şi cel mai important Împăratul Romanilor localizat la doi paşi de Piaţa Mare a Sibiului.

Antreprenorul sibian în vârstă de 57 de ani a ocupat în ultima ediţie a Top 300 Capital locul 107, cu o avere estimată la 55-60 mil. euro.

 

Sursa

19 October 2012