Impozit pe vanzarea mostenirii
Averea - 21.09.2005
 

Castigul obtinut de pe urma vanzarii caselor si terenurilor mostenite sau obtinute prin schimb va fi impozitat incepand din 2006, se precizeaza in propunerea Ministerului Finantelor de modificare a Codului Fiscal pentru anul 2006. In prezent, conform modificarilor aduse in iunie Codului Fiscal, sunt scutite de la impozitare veniturile rezultate din vanzarea constructiilor si terenurilor primite cu titlu de mostenire, donatie, sau obtinute prin schimb imobiliar. In rest, cota de impozit platita de populatie pentru castigurile aferente vanzarilor de imobile este de 10%, anul viitor urmand a creste la 16%. Sunt impozitate cu aceste cote vanzarile de imobile cumparate cu mai putin de trei ani inainte de data instrainarii. Totusi, se pare ca raman in afara veniturilor impozabile sumele obtinute din aport in natura la capitalul social al unei societati comerciale si din transferul proprietatilor restituite prin lege sau celor obtinute prin donatii. „Este evident ca cineva are interes ca aceste tranzactii cu proprietati sa nu fie impozitate. Dupa calculele mele pierderea neimpozitarii lor va fi de 10.000 de miliarde“, sustine analistul Gabriel Biris. In ceea ce priveste nefiscalizarea transferului proprietatilor restituite prin lege, acesta considera ca are o motivatie reparatorie, morala. „

Daca luam insa in calcul faptul ca deja s-a creat o piata mafiota a primarilor care nu dau dreptul de proprietate decat daca obtin procura de a vinde respectivul teren sau casa, ea este la randul sau discutabila, sustine Biris.

Castigul impozabil se calculeaza ca diferenta intre pretul de vanzare si o valoare de baza calculata in functie ori de pretul de achizitie, ori de costul constructiei realizate de contribuabil, ori de pretul orientativ minim al proprietatilor imobiliare la data dobandirii utilizat de Camera Notarilor Publici (CNP) in circumscriptia careia este situat imobilul.

In plus, de la 1 ianuarie 2006 va fi eliminata facilitatea privind scutirea de impozit pe venit pentru persoanele care lucreaza in domeniul productiei de programe informatice. Finantele mai vizeaza pentru 2006 introducerea unui impozit de 16% pentru sumele obtinute din transferul titlurilor de valoare in timpul anului, cu posibilitatea optionala de definitivare a impozitului, la sfarsitul anului, aplicand cota de 16% asupra castigului net.

F.R. - Averea

21 September 2005