Colegiul Naţional pentru Protecţia Consumatorilor Europeni (CNPCE) împreună cu publicaţia Legal Magazin organizează seminarul cu tema „Implicarea Societăţii Civile în informarea consumatorilor în sectorul financiar - bancar şi în cel de real estate”. Evenimentul se va desfăşura între 30 mai şi 1 iunie 2014, în staţiunea Saturn, la Hotel Saturn.
În ultima perioadă se manifestă o revigorare a sectorului imobiliar, care a fost
profund afectat de criza economică din perioada 2009-2013. Dezvoltarea sustenabilă a acestui domeniu vital pentru evoluţia economiei noastre este condiţionată de un parteneriat real între
instituţiile financiar-bancare şi consumatori.
În ultimii ani, colaborarea specialiştilor ANPC cu mediul de afaceri şi societatea civilă a avut în vedere promovarea drepturilor consumatorilor pe piaţa produselor şi serviciilor, inclusiv a serviciilor de interes general, pentru a determina creşterea responsabilităţii tuturor celor implicaţi în producerea sau furnizarea de produse/servicii.
„Efectul discuţiilor purtate între CNPCE şi sectorul imobiliar se va evidenţia în perioada 30 mai – 1 iunie la Saturn, locul unde CNPCE împreună cu Legal Magazin şi cu sprijinul ANPC şi APAIR organizează seminarul privind Implicarea Societăţii Civile în informarea consumatorilor în sectorul financiar-bancar şi real estate. Colegiul Naţional pentru Protecţia Consumatorilor Europeni este la a doua ediţie ce are ca scop implementarea unui sistem unic al agenţiilor imobiliare vs. consumatori”, subliniază Mihaela Enache, preşedintele Colegiului Naţional pentru Protecţia Consumatorilor Europeni.
Speakeri, în cadrul seminarului „ Implicarea Societăţii Civile în informarea consumatorilor în sectorul financiar - bancar şi în cel de real estate”:
- Mihaela Enache, Preşedinte, CNPCE
- Marius Alexandru Dunca, Presedinte, ANPC
- Alexandru Lucan, Expert internaţional
- Ileana Preda, reprezentant APAIR
- Reprezentant Primăria Mangalia*
- Reprezentant Comisariat Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa
- Reprezentant bancă comercială*
- Reprezentant societate de leasing*
Seminarul cu tema „Implicarea Societăţii civile în informarea consumatorilor în sectorul financiar - bancar şi în cel de real estate” îşi propune să fie o platformă de dezbateri şi un integrator de propuneri, sugestii şi soluţii care să determine o creştere reală a informării şi educării consumatorilor.
14 mai 2014