Directorul general al companiei Impact, Dan Ioan Popp, a declarat vineri că numai 0,6% din totalul celor aproximativ 3,9 de apartamente din România au beneficiat până în prezent de programul guvernamental de reabilitare termică.

15346-bloc_88317000.jpeg"Practic, dacă ritmul anual de reabilitare va rămâne acelaşi, întregul portofoliu de apartamente va fi reabilitat în circa 125 de ani. Pentru că persoanele de la bloc acceptă să scoată din buzunare mai mulţi bani pentru factura de încălzire, nota de plată a importurilor României este mai mare", a menţionat Popp.

Şeful Impact a estimat că persoanele care nu şi-au izolat termic apartamentul plătesc, în fiecare lună, cu 30-40% mai mult decât cei care şi l-au izolat. "Dacă un proprietar îşi face individual o astfel de reabilitare termică, la preţurile de piaţă corecte şi nu umflate, îşi acoperă cheltuiala în aproximativ şapte - nouă ani pentru un apartament de două camere. Este absolut rezonabil", consideră directorul general al companiei Impact.

Guvernul a aprobat, la sfârşitul lunii iunie, Ordonanţa de Urgenţă privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală şi dobândă subvenţionată, care completează programul derulat prin OUG nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice.

Finanţarea executării lucrărilor de reabilitare termică se realizeaza atât din surse proprii ale beneficiarilor, reprezentând minimum 10% din valoarea lucrărilor, cât şi din credite bancare contractate de beneficiari şi garantate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA - IFN în numele şi în contul statului, reprezentând maximum 90% din valoarea lucrărilor.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a menţionat că faţă de programul anterior, în care ministerul de resort cofinanţa 50% din lucrările de reabilitare a locuinţelor din blocuri, în prezent se finanţează şi locuinţe unifamiliale. Totodată, statul oferă garanţii guvernamentale şi suportă subvenţionarea dobânzii la credite.


Sursa

29 November 2010