Ce este la modă în materie de amenajări interioare? Trebuie să ținem cont de ceea ce se poartă sau ne scriem propria poveste? Unde se termină bunul gust și unde începe kitsch-ul? Au răspuns la aceste întrebări și la multe altele Adela Pârvu și Andreea Beșliu în emisiunea „ZAI la o cafea” cu Răzvan Muntean.

Adela Pârvu

Am creat șase titluri de revistă. Prima dintre aceste reviste, despre care nu mai știu dacă mai este pe piață, dar era foarte populară, a fost „Practic. Idei pentru apartament și grădină”. După această primă revistă am mai creat încă cinci. Ultimele două au fost pentru un trust care, din păcate, nu mai este la noi în țară – „Casa și grădina” și „Vila design”. A fost o perioadă foarte frumoasă, în care am învățat multe și am avut ocazia să mă respecializez.

În viață, am plecat cu ideea că  doresc să ajut foarte mult oamenii. Inițial, intenționam să dau la Psihologie, însă profesoara mea de psihologie mi-a spus că sunt foarte multe profesii prin care pot să ajut oamenii și că nu e musai să mă închid într-un cabinet de psihologie.

Andreea Beșliu este partenera mea de cinci ani, este foarte talentată și ceea ce îmi place la ea este spiritul antreprenorial. Pe partea de business are fler, este empatică, intuitivă și foarte ambițioasă. Avem valori comune și asta ne-a unit, în ciuda diferenței de vârstă.

Andreea Beșliu

Eu eram atunci în ultimul an de facultate și voiam să experimentez mai mult. Am avut cumva experiența de a lucra într-un birou de arhitectură și mi-am dat seama că pot mai mult. Voiam să am contact direct cu clienții.

Adela Pârvu

Eu sunt mai mult pe partea de comunicare, pe partea de căutat furnizori, idei, soluții, dezamorsat conflicte, iar la design interior foarte mult pe organizare.

Andreea Beșliu

Oricum, înainte de orice proiect întotdeauna discutăm firul roșu împreună. Mai întâi discutăm conceptul și ideea și apoi le dezvoltăm.

Adela Pârvu

Andreea este talentată pe partea de negociere, are un fler foarte bun la proiecte, proiecte care să ne facă plăcere și unde să existe un rezultat exact pe măsura efortului, de ambele părți.

În semnătura noastră, în e-mail, scrie că ne alegem dreptul de a ne selecta clienții. Pentru că s-a întâmplat să vină oameni și să zică: „nu mă interesează cât costă, vreau neapărat cu voi” și noi ne-am dat seama că nu suntem compatibili.

Andreea Beșliu

Și totuși, procesul de amenajare se întinde pe o perioadă destul de lungă, trebuie să rezonezi cu omul respectiv.

Adela Pârvu

Unii s-au simțit jigniți, nu au înțeles că ne-am făcut un bine reciproc. Niciodată nu îi refuzăm și îi lăsăm așa, le recomandăm pe cineva.

1

Când apelează clienții la arhitecți?

Andreea Beșliu

Chiar zilele trecute a sunat cineva și ne-a spus că vrea să avem o discuție legat de amenajarea casei și că „mâine vin oamenii pe șantier”. Noi ne-am dori să fim contactate mult mai devreme, astfel încât să avem un timp de gândire a proiectului.

Adela Pârvu

Oamenii apelează la arhitecți în diferite situații – când vor să aibă un beneficiu financiar deoarece vând casa și vor să arate frumos, să fie un gen de showroom de prezentare, când simt nevoia să reîmprospăteze totul, pentru că se schimbă și tehnologia în ceea ce privește aparatura electrocasnică, dotările.

Dar, în general, e bine ca un om să își facă un plan. Noi, românii, nu prea suntem învățați să ne facem un plan. Vrem totul repede, de ce să nu se poată? Păi, pentru că nu sunt decât niște idei, ei nu înțeleg ce înseamnă proiectarea.

Noi încercăm să spunem o poveste acolo, povestea lor. Trebuie să avem niște discuții, să ne cunoaștem un pic, să le înțelegem nevoile, să le știm valorile. Pentru că, în amenajarea interioară, nu e vorba doar despre ce culori sunt la modă sau ce canapea e confortabilă. Este vorba despre o casă care te reprezintă, este extensia personalității tale. Iar într-o familie nu este niciodată un singur om, trebuie să apucăm să-i cunoaștem pe toți, să stăm puțin de vorbă cu ei, să ne dăm seama de particularitățile caracterului lor. Nevoile știm să le rezolvăm, că sunt nevoi de depozitare, nevoi în privința unor funcțiuni clare – bucătăriile, băile, dormitoarele. Știm toate aceste lucruri, dar trebuie să vedem cum le transpunem prin culori, texturi, finisaje și așa mai departe.

Cum decurge întâlnirea cu clienții?

Adela Pârvu

Îi luăm la întrebări – dacă au vreun hobby anume, dacă le place să colecționeze lucruri, dacă au mulți prieteni care vin în vizită, care sunt obiceiurile lor de viață, cum își petrec o zi obișnuită, cum își petrec week-end-urile, sărbătorile. Noi, întotdeauna când ne gândim la un living, luăm în calcul locul de brad. Ne interesează vârstele copiilor, preocupările lor.

Mulți părinți se gândesc că, dacă le fac camerele frumoase, copiii vor sta acolo. Nu, greșit! Copiii vor sta cu părinții, în living, până la vârsta adolescenței.

Andreea Beșliu

Ținem cont întotdeauna și de animalele de companie

Adela Pârvu

Sunt foarte multe lucruri care, câteodată, da, par personale. Ne-a și spus cineva, la un moment dat: „ne-am simțit ca la terapeut la voi la birou, cu atâtea întrebări”. Da, sunt necesare multe întrebări și este absolut benefic acest dialog. Spune-mi cine ești, ca să îți spun ce îți proiectez în casă.

Cum începe partea de creație

Adela Pârvu

Facem un panou de idei, un „mood board”, un concept. Le găsim punctul comun tuturor membrilor și stabilim o temă de decorare, care poate să fie legată, de exemplu, de vacanțele lor, de pasiunile lor. Chiar le denumim – Casa cu lavandă, Casa motocicliștilor, Casa iubitorilor de pisici.

Andreea Beșliu

Apoi dezvoltăm acest mood board în imagini 3D, în tot felul de obiecte propuse conform imaginilor 3D, le dăm până la capăt. În momentul în care le-am prezentat aceste imagini ei au și o listă de furnizori.

Răzvan Muntean

Deci le dați pachetul complet – și partea digitală, și soluția (de unde își cumpără acel obiect).

Adela Pârvu

Dar, până la partea de imagini, avem discuții, în primă fază, cu mobilarea. Acesta este primul lucru, facem mobilarea în plan. În funcție de mobilare facem instalația electrică, regândim unde sunt corpurile de iluminat, prize etc.

De exemplu, la bucătărie, când faci mobilarea, trebuie să ții cont și unde sunt aparatele electrocasnice. După lucrurile acestea, într-adevăr se lucrează la imaginile de prezentare. Dar, pentru acestea, facem o documentare înainte, în funcție de bugetul indicat de proprietari. Acesta este un aspect foarte important, pentru că o amenajare într-un spațiu dat o poți face în nenumărate feluri. Dar ceea ce îți limitează alegerile sunt, în primul rând, lucrurile legate de buget.

Răzvan Muntean

Limitarea de buget se referă la produse, în general, sau la nivelul de calitate al serviciilor voastre? Pentru că multă lume spune: „dacă mă pui să îți dau buget înseamnă că tu cam știi dacă îmi faci ceva pe fugă sau ceva elaborat”.

Adela Pârvu

Dacă știu care este bugetul, știu dacă mă duc la magazinele de bricolaj sau la un showroom specializat de finisaje. Asta nu înseamnă că ceea ce facem noi, ca și combinații de materiale, de texturi, de culori este mai prejos. Evident că nu va fi lux, dar măcar să știm în ce plajă mergem.

Andreea Beșliu

Și atunci le explicăm de la început cam care va fi calitatea materialelor, le spunem ce putem face cu acel buget, nu vor fi luați prin surprindere.

Răzvan Muntean

Cât de ancorați în realitate sunt oamenii atunci când vine vorba de buget?

Adela Pârvu

Nu sunt. Ei rămân uimiți.

Noi putem să spunem, din experiență, că un mod de amenajare absolut decent, actual, dar fără lucruri pretențioase sau megapersonalizate te duce la un cost total – proiectare, mobilare, manoperă etc. – de circa 450 de euro/mp. Dacă vrei să schimbi tot și asta înseamnă finisaje, inclusiv instalația electrică, îți trebuie meșteri, materiale noi, vrei mobilă pe comandă și așa mai departe, acesta este prețul.

Răzvan Muntean

Aud prin piața imobiliară despre prețuri de 400 – 500 – 600 de euro/mp casa la cheie. La 450 de euro/mp vorbim doar despre o amenajare decentă. Ce facem cu restul?

Adela Pârvu

Ne-au mai scris oameni, că  și-au ridicat casa la gri cu 200 de euro/mp da, este foarte posibil, dar asta nu înseamnă că o și termini.

Răzvan Muntean

Cam la cât ar ajunge un apartament de două – trei camere? La 60 – 70 de mp înseamnă că merge spre 20.000 – 30.000 de euro? Asta înseamnă că îl cumperi, razi tot și implementezi planul făcut de voi.

Adela Pârvu

Există niște avantaje și ajungem la niște costuri mai mici în momentul în care apelezi la un designer înainte să alegi finisajele de la dezvoltator. Majoritatea oamenilor au impresia că dezvoltatorii îți oferă puțin, că dacă nu văd foarte multe finisaje din care să aleagă, înseamnă că nu sunt bune. Greșit. Poți să ai în prețul apartamentului niște finisaje foarte ok. Doar că trebuie să știi cum să le combini. Și atunci, din costul acela de 450 de euro se mai reduce, evident. Pentru că manopera și materialele pentru finisaje practic sunt asiguarte de către dezvoltator.

Trebuie să știi când să apelezi la un specialist. Și acesta este sfatul nostru: în momentul în care te-ai decis să cumperi undeva și, mai ales, având în vedere că, în ziua de toate, toate sunt pe planuri, nu vezi construcția ridicată.

Andreea Beșliu

3

Oamenii cumpără apartamente în stadiul de proiect și eu am văzut foarte multe cazuri în care există acele planuri de mobilare care sunt făcute mai mult să păcălească.

De exemplu, am văzut un living mobilat foarte frumos, cu o masă de șase persoane. Acea masă nu încăpea niciodată în acel apartament. Era mobilierul micșorat, astfel încât să dea bine, dar, dacă o luai proporțional vedeai că nu avea cum să încapă acolo.

A propos de asta, există această carte, scrisă de prietenul nostru, arh. Radu Negoiță, se numește „Disconfort Residence” și conține foarte multe exemple foarte detaliate și poate ajuta oamenii să știe ce să ocolească atunci când își cumpără un apartament.

Adela Pârvu

Radu este și un foarte bun consultant pentru toți dezvoltatorii imobiliari, pentru că el poate semnala, încă din start, eventuale probleme care pot apărea. 

Răzvan Muntean

Colaborați cu dezvoltatori? Aveți și această nișă, să mergeți spre dezvoltatori sau mergeți mai mult către persoanele fizice care vin cu teme punctuale?

Andreea Beșliu

Avem. De exemplu, reamenajăm spațiile de showroom, apartamente în cadrul ansamblului, astfel încât oamenii să aibă câteva idei despre cum își pot gestiona, amenaja spațiul, decora, plus acea listă de furnizori despre care am vorbit. Și, în momentul în care vin să cumpere, știu exact cum pot mobila acel spațiu, știu exact care este bugetul.

Adela Pârvu

Pentru că foarte mulți fac credite. Și atunci ne-am gândit la ei, pentru că poate tu vrei să faci credit ca să achiziționezi apartamentul, dar, dacă știi că acea variantă pe care ai văzut-o cu ochii tăi te costă 10.000 – 12.000 de euro în plus, poate ai posibilitatea să te împrumuți și atunci faci totul o dată.  

Răzvan Muntean

Ce se întâmplă cu persoanele tinere care intră în relație cu voi, dar care încă nu știu exact ce vor și devin, ulterior, cârcotași? Cum abordați aceste situații?

Adela Pârvu

Cu un contract foarte bine redactat. Asta înseamnă să stabilești din start ceea ce faci, să le explici oamenilor. Sunt foarte mulți care se așteaptă să mergem noi să zugrăvim, să montăm mobilă ș.a.m.d. Dar proiectare înseamnă cu totul și cu totul altceva.

Andreea Beșliu

Discutăm lucrurile acestea foarte clar la început. Clienții noștri știu exact câte variante de proiect primesc, care sunt imaginile, numărul imaginilor.

Adela Pârvu

Am avut foarte puține cazuri de clienți cârcotași. Pentru că  noi preferăm să petrecem mai mult timp în partea de discuții, de comunicare, să ne asigurăm că am înțeles ceea ce ne-au cerut.

Noi, când prezentăm soluția, spunem: ați zis că vă place așa, noi am interpretat asta așa. Nu facem din capul nostru, ne raportăm întotdeauna la clienții noștri.

Am avut un caz când imaginile au ieșit foarte frumoase – cum ne ies de obicei, iar proprietarii s-au îndrăgostit de ele. Și au ajuns să fie atât de atașați de ele încât își doreau ca rezultatul să fie identic cu ceea ce văzuseră în imagini. Ceea ce nu se poate, pentru că vorbim despre o imagine 3D, fotorealistă, dar nu este realitate. În acel caz am avut contractul împărțit pe două etape și le-am spus foarte direct: nu poți să faci ceva exact ca acolo și nu s-au supărat și au înțeles. Au zis: „noi vrem și suntem dispuși să facem acest efort”. Foarte bine, atunci colaborarea noastră se încheie aici și vă dorim succes mai departe. Evident că ne-au mai întrebat una și alta după această discuție.

Andreea Beșliu

I-am ajutat până la final. A ieșit, într-adevăr, foarte aproape de imaginile 3D.

Adela Pârvu

Dar obsesia era prea mare.

Răzvan Muntean

Când oferiți pachetul pentru serviciile pe care le prestați, puteți veni suplimentar și cu propuneri de implementare, de construcție?

Adela Pârvu

Putem să indicăm câțiva furnizori, dar avem o mare problemă să recomandăm meșteri sau firme de construcții. Pentru că, la rândul lor, firmele de construcții trec prin niște transformări foarte mari. Am avut experiențe foarte bune la șase lucrări și la a șaptea le-au plecat meșterii, ne-am trezit că au fost probleme foarte mari. Ne ferim să recomandăm, dar le spunem clienților noștri adevărul – uite, noi am lucrat cu x, y și z, dar nu avem control. De aceea, îi sfătuim pe beneficiari să facă un contract direct cu aceste firme. Partea de execuție este diferită.

Andreea Beșliu

Dar au sprijinul nostru pe toată durata implementării.

Adela Pârvu

Ne întâlnim cu meșterii, cu firma de construcții, punem cap la cap toate etapele, cu planuri.

Răzvan Muntean

Care este recomandarea voastră atunci când vorbim despre imagini 3D versus zona de showroom?

Andreea Beșliu

Eu aș recomanda ambele variante – și imagini 3D și showroom. Prin showroom poți evita exact situația despre care vorbeam mai devreme – nu ai cum să mai păcălești omul cu masa de șase persoane, pentru că este evident că nu încape. Asta dacă dezvoltatorul este bine intenționat. Dacă nu este bine intenționat, atunci, cu siguranță, varianta showroom nu va exista și va merge pe imagini 3D. Asta nu înseamnă că cine are imagini 3D nu este bine intenționat, trebuie verificat. Dar mie, personal, amenajarea showroom-ului mi se pare o soluție foarte bună.

Adela Pârvu

Oamenii, cei care vor să cumpere apartamente, trebuie să înțeleagă că nu există locuința ideală. Orice locuință are plusuri și minusuri. Cel mai important este să te raportezi la viața ta și la buzunarul tău, să fii pragmatic. Nu are sens să faci eforturi considerabile, să te îndatorezi la bancă pe zeci de ani, doar pentru că ți se pare ție că ar fi mai mare cu doi metri pătrați. Trebuie să te gândești: locuința aceasta, în acest moment și peste maxim zece ani, îmi servește scopurilor pe care le am? O doză de pragmatism nu strică.

Oamenii trebuie să aibă mai multă încredere în ei. De ce să te gândești că o să îmbătrânești în casa aia? Că dacă ești activ și te duce mintea și ești un om bun și interacționezi cu alți oameni buni, peste zece ani poți avea o altă locuință. De ce să te cramponezi și să te supraîndatorezi pentru lucruri la care nu faci față?

Mi-a plăcut foarte mult o situație. Aveam biroul pe lângă Novotel și lângă era un magazin de haine middle luxury și erau tot felul de oameni care veneau la noi la birou și ziceau: „dar eu vreau locuința aia, că m-aș mai împrumuta și acolo, și acolo”. Și noi tot ziceam: „rămâi pragmatic”. Iar ei spuneau: „dacă o să am trei copii?”. Noi: „dar nu ai decât unul, ia locuința asta care îți este ok acum. De ce să rămâi cu o locuință goală?”. Și tot așa. Și Andreea zicea: „e ca și cum m-aș duce în fața magazinului ăluia să plâng că nu am bani să-mi iau o geantă, nu m-ar băga nimeni în seamă”.

Răzvan Muntean

Când faci această investiție, mai ales dacă vine la pachet cu achiziția locuinței, din experiență spun că lumea este foarte implicată emoțional. Emoția este foarte mare pentru că și așteptările sunt pe măsură. Ai dat niște bani, și nu sunt puțini, și atunci începi să fii exagerat de atent la micile amănunte.

Adela Pârvu

Lipsa de pragmatism ne afectează viațile, în special la familiile cu copii. Părinții nu-și dau seama de traumele la care copiii sunt expuși. Pentru că apuci să iei o locuință sau să-ți construiești una, dar pe care nu o termini, iar copilăria propriilor tăi copii să fie irosită pe un veșnic șantier.

Trebuie să fii foarte pragmatic. Când ai ajuns în situația asta și vezi că nu poți, vinde, stai cu chirie, dar asigură-ți un trai confortabil. Pentru că timpul nu ți-l dă nimeni înapoi.

Ce e la modă?

Andreea Beșliu

Din punctul meu de vedere, nu e nimic la modă. La modă e ce ți se potrivește ție, până la urmă. Sigur că întrebarea există, dar noi nu dăm niciodată recomandări cu ce e la modă, pentru că nimeni nu își permite să își redecoreze casa în fiecare an, în funcție de cum se schimbă moda. Și atunci, alegem variantele în care propunerile noastre sunt, practic, o bază prin care clienții își pot schimba, prin decorațiuni, atmosfera din casă. Bineînțeles că toți sunt de acord cu propunerea aceasta, care este mult mai rezonabilă și din punct de vedere al bugetului și niciodată nu ne luăm exact după trenduri. Ținem cont de ele, ne interesăm să vedem culoarea anului, ce a mai apărut nou în materie de mobilier, este parte din documentarea pe care o facem.

Dar nu sunt neapărat de acord cu trendurile, nu cred că trebuie să le respectăm. Fiecare dintre noi are un alt fel de personalitate, i se potrivesc anumite lucruri.

Adela Pârvu

E cumva absurd să zici: ce mai e la modă? Pentru că noi, din păcate, încă mai trăim într-o societate consumeristă și atunci fiecare producător, inclusiv în domeniul nostru, a ajuns să-și schimbe colecțiile o dată la doi – trei ani.

Practic, în maxim trei ani, ceea ce ai văzut într-o amenajare nu prea mai găsești pe piață. Oricum, într-un fel sau altul, aceste trenduri se impun. Ceea ce încercăm noi este să spunem povestea omului. Dacă tu, de exemplu, îți alegi o culoare care îți aduce aminte de un moment fericit din viața ta, acea culoare va fi mereu la modă. De ce să faci o combinație de culori la modă, roz și auriu, dacă nu te reprezintă?

Dar poate te reprezintă vișiniul, pe care îl ții minte din casa bunicii, că avea o cuvertură de catifea unde tu dormeai împreună cu ea și îți spunea povești. Lucrul acela te încarcă și te reprezintă. Hai să fim oameni, nu roboți.

Răzvan Muntean

La ce schimbări de concept ar trebui să ne așteptăm pe partea de arhitectură și design? Mă refer inclusiv la casele inteligente.

Adela Pârvu

În ceea ce privește designul interior va fi totul controlat de telefonul mobil, cu aplicații. Pentru o casă inteligentă costurile sunt de trei ori mai mari.

Andreea Beșliu

Cred totuși că aceste soluții nu vor fi chiar la îndemână, din punct de vedere financiar, cel puțin în timpul vieții noastre.

Adela Pârvu

A P

Încă se fac teste, experimente, nu există, în acest moment, un concept unitar, care să lege tehnologia cu finisajele, cu absolut tot ce se întâmplă. Sunt doar pe bucăți – poți să setezi de pe telefonul mobil centrala termică, chiar și frigiderul, cuptorul, mașina de spălat. Nu există un concept integrat de casă inteligentă, de genul podeaua cu autocurățare. Dar vom ajunge acolo, acesta este trendul.

Răzvan Muntean

Cât de mult va mai conta casa pentru noi, având în vedere că oamenii sunt tot mai mobili, stau tot mai puțin pe acasă?

Adela Pârvu

Depinde cât de oameni vom rămâne. Pentru că ne așteaptă o transformare, din homo sapiens să devenim homo deus. Și este foarte posibil ca această tehnologie să ne schimbe la nivel de valori, emoții etc.

Răzvan Muntean

Unde vedeți problema în ceea ce privește implementarea smart home în România? Pe partea de echipamente sau de resurse umane?

Adela Pârvu

Mie mi se pare greu inclusiv pe partea de proiectare. Pentru că, de fapt, pentru fiecare parte sunt lucruri furnizate individual. Nu există o firmă specializată la care să te duci să fie totul integrat. Trebuie să iei fiecare bucățică din alt loc. Centrala termică cu pompa de recuperare o iei dintr-un loc, panourile solare din alt loc. Iar pe partea de proiectare mai degrabă ai nevoie de o echipă de ingineri care să ți le pună cap la cap pe toate. Iar după aceea lucrurile făcute de ingineri să fie îmbrăcate de către un designer sau arhitect de interior.

Sunt 19 milioane de locuitori în această țară. Cu siguranță, 5% dintre ei au bani și interes să își facă o casă inteligentă.

Răzvan Muntean

Cum priviți colaborarea voastră cu dezvoltatorii? Sunt dezvoltatorii conștienți de importanța serviciilor voastre în momentul de față? Sau încă sunt livrate doar niște cutii din beton?

Andreea Beșliu

Depinde. Mi se par că, ușor – ușor, încep să se schimbe lucrurile, pentru că din ce în ce mai mulți oameni apelează la designeri atunci când cumpără un apartament. Și cumva mi se pare că și pretențiile oamenilor au crescut. Nu mai este chiar atât de ușor să îi păcălești sau să le vinzi un apartament disfuncțional. Încă este posibil, dar văd un pic schimbarea.

Ne bucurăm atunci când ne abordează diferiți investitori și ne cer ajutorul.

Adela Pârvu

Am observat că există o responsabilitate. Există dezvoltatori imobiliari care sunt responsabili, sunt ambițioși, vor să facă lucrurile bine. Vor ca în urma lor să rămână un nume.

Adevărul este că și noi selectăm colaborările, nu lucrăm cu orișicine, pentru că, la urma urmei, pe noi nu prea ne interesează dezvoltatorul, ci ceea ce oferă el pentru oamenii care urmează să locuiască acolo.

Eu cred că responsabilitatea ar trebui să fie cuvântul de ordine. Pentru că blocurile astea și locuințele astea nu sunt doar niște bunuri pe care le valorifici. Acolo trăiesc oameni, investesc ani buni din viața lor în apartamentele respective. Mai mult decât atât: tu, ca dezvoltator imobiliar, ești responsabil pentru siguranța lor. Pentru că, dacă tu nu faci o clădire bună, din toate punctele de vedere, la orice cutremur sau calamitate pui în pericol viețile oamenilor. Aș vrea să știu ce dezvoltator imobiliar poate dormi liniștit cu niște construcții pe care le face doar așa, ca să câștige bani.   

Răzvan Muntean

De aceea s-au și înăsprit foarte mult toate controalele și recepția finală. Când termini proiectul și îl vinzi sunt într-adevăr din ce în ce mai multe certificate de calitate pe care trebuie să le obții.

Adela Pârvu

Andreea chiar spunea că, din punctul ei de vedere, ar trebui căută mai întâi infrastructura, asigurată de primărie, și după aceea restul.

Andreea Beșliu

Bineînțeles, este valabil și la locuințe private, nu numai în cazul ansamblurilor rezidențiale. Pentru că vedem foarte multe zone în care întâi apare casa, dar nu are curent, canalizare, nu există un plan de urbanism gândit acolo – cum se construiesc casele respective, retrageri, sistematizare, sunt lucruri importante.

Răzvan Muntean

Cine face drumurile? Ar trebui să le facă primăria…

Adela Pârvu

Cum evacuezi o zonă, ce se întâmplă?

Răzvan Muntean

Sunt cartiere întregi, în care dimineața faci poate o oră ca să ieși de pe strada principală.

Adela Pârvu

Nu este în regulă și, din păcate, cu toții participăm la asta. Inclusiv oamenii care cumpără, siguranța familiei trebuie să fie principala preocupare.

Răzvan Muntean

Ce facem cu zona asta de design care poate fi ușor alterată de oameni care se dau drept designeri, dar o duc într-o zonă de kitsch?

Adela Pârvu

Kitsch-ul este legat întotdeauna de context. Dacă tu locuiești la bloc, dar vrei să-ți faci locuința în stil baroc, e kitsch. Deoarece contextul nu este de așa natură. Una e să-ți faci un palat și să vrei să-l faci baroc, chiar în secolul 21, este dreptul tău.

Andreea Beșliu

Mai este situația cu acele căzi free standing, pe care toată lumea și le dorește. Dar ele se pretează, de obicei, într-un spațiu mare, când ai o baie generoasă, nu o înghesui într-o baie de bloc.

Eu pur și simplu simt kitsch-ul.

Răzvan Muntean

Cum simte consumatorul kitsch-ul?

Andreea Beșliu

Nu-l simte, dar, cumva, își dă seama că ceva este în neregulă. Foarte mulți oameni îmi zic: am terminat, am amenajat casa, dar ceva nu e la locul lui.

Adela Pârvu

Oamenii nu au niște criterii foarte clare. Pentru noi este clar: ne uităm la proporții, la culori, la texturi și la poveste, cum se leagă toate. Oamenii, de regulă, se uită la culori și la cantități. Multe spoturi – wow! Multe culori – wow! Se sperie cumva de finisaje simple. Dacă tot am dat un ban, să se simtă, să se vadă că se mișcă ceva, să aibă un model și faianța, să se umple spațiul.

Andreea Beșliu

Și nu au răbdare până la final, practic după ce aduci toate decorațiunile se colorează spațiul. Noi le mai pitim. Facem un dulap pentru decorațiunile lor și așezăm decorațiunile noastre.

Adela Pârvu

Am fost onești și le-am spus: nu se potrivesc. Dar și ei își dau seama că nu se mai potrivesc după o renovare. Chiar nu mai merge. Eventual îl vopsim așa, mat, bibeloul, îi dăm o poveste, îl băgăm într-un context și gata.

Răzvan Muntean

Vin oamenii la voi cu întrebări punctuale de genul „nu știu cum să îi fac mai mult spațiu copilului la mine în cameră”? am văzut pe blogurile voastre niște sfaturi venite din întrebări punctuale.

Andreea Beșliu

A B

Există foarte multe astfel de întrebări. Pe cele mai multe le primește Adela pe blog și reușește cumva să le răspundă, în mare parte.

Răzvan Muntean

Este un răspuns punctual sau este nevoie și de o mică educare a omului în direcția asta?

Adela Pârvu

Este foarte greu. Tot ce este legat de amenajarea casei costă. De multe ori mi-e teamă să dau efectiv un sfat punctual, pentru că mi-e teamă că oamenii aceia îl vor interpreta în felul lor, nu vor înțelege ce spun eu. Încercăm să rezolvăm lucrurile acestea și prin videoblog. Dar ne-am oprit cu videoblog-ul, tocmai din cauza avalanșei de întrebări, pentru că este foarte greu să dai un sfat doar pentru o situație mică, fără să ai toate datele, fără cote, fără să știi care este bugetul, care este povestea familiei. Pentru că ai putea să-l frustrezi, de fapt.

Noi, prin videoblog, am încercat să identificăm cazurile care s-au tot repetat și să alegem unul care era mai general. Dar ne-am oprit pentru că nu mai făceam față. Și așa mi se reproșează că „v-am trimis e-mail și nu mi-ați răspuns”. Am 5.600 de e-mail-uri, iar eu sunt una singură. Vreau să înțeleagă că ei nu fac decât să aștepte, altceva nu le-am cerut, decât să aibă răbdare. Nu poți să vrei și un sfat gratuit și să vină și repede, când îl vrei tu.

Răzvan Muntean

Atunci când îți vinzi casa poți să faci o redecorare, mici tuning-uri, sau ceva absolut puternic. Vedeți o nișă în partea aceasta de home staging? V-ați întâlnit cu astfel de situații?

Adela Pârvu

Eu nu cred în această nișă, dintr-un motiv foarte simplu: la noi nu găsești mobilă pe care să o închiriezi. Dacă nu investești bani nu văd să funcționeze. Pentru că, din păcate, la noi nu se găsesc lucruri pe stoc și trebuie să aștepți foarte mult. Te poți trezi că nu poți să faci home staging pentru că nu găsești lucrurile acelea, trebuie să faci comandă.

Andreea Beșliu

Mi se pare dificil din punct de vedere logistic. Trebuie să ai mai multe variante de mobilare. Nu văd să funcționeze treaba asta la noi, acum. Nu știu pe viitor ce se va întâmpla.

Răzvan Muntean

Care este diferența dintre generații, dintre vechea și noua școală de arhitectură?

Adela Pârvu

Îi simt mult mai îndrăzneți, foarte creativi și cu o mentalitate sănătoasă, fără frici, nu le este teamă. Generația mea are tot felul de temeri: greșesc dacă pun asta lângă aia? Să greșești față de cine? Că e în casa ta. Sau, într-o amenajare, nu ai curajul să faci anumite alăturări, că ți-e frică că s-ar putea să te judece colegii, profesorii.

Ei nu au această teamă, sunt foarte atenți la om și îndrăznesc, sunt foarte pragmatici. Lipsa asta de temeri îi face cu totul și cu totul speciali. De aici și acea creativitate pe care o vedem și pe internet, proiectele lor sunt de mare succes pe internet.

Răzvan Muntean

Ce înseamnă antreprenoriatul pentru tine, Andreea?

Andreea Beșliu

Cumva am simțit lipsa educației antreprenoriale în timpul școlii, nu numai la facultate, ci de-a lungul vieții. Am simțit nevoia aceasta și m-am educat singură, din acest punct de vedere, pentru că, de când eram copil, îmi puneam problema viitorului – ce fac eu în viitor?

A fost o proiecție, dar am și muncit pentru ceeea ce mi-am proiectat. Mi-am trasat niște planuri, iar mare parte din ele s-au realizat, altele urmează.

Adela Pârvu

Andreea a observat că, în societatea noastră, părinții ne spun: „să-ți găsești un loc sigur de muncă”. Foarte puțini părinți îi îndeamnă pe copiii lor să riște, să meargă pe cont propriu.

Andreea Beșliu

Este un risc pe care trebuie să ți-l asumi și, dacă muncești foarte mult, e imposibil să nu reușești. Nu am întâlnit pe nimeni care a muncit pentru un anumit scop foarte mult și nu l-a atins.

Răzvan Muntean

Cum este breasla arhitecților, a designerilor? Este una închegată? Oricum, legislația vă ajută mai mult decât în alte bresle.

Andreea Beșliu

Doar că, din păcate, nu prea profităm de asta. Nu mi se pare că suntem atât de închegați, asta simt eu. Nu știu exact de ce, nu știu dacă este valabil numai la generația noastră. Este cumva fiecare pe bucățica lui, dar sper ca lucrurile să se schimbe în viitor. Mi-ar plăcea să fim o comunitate, să colaborăm mai mult.

Adela Pârvu

Noi am reușit să strângem în jurul nostru mai mulți prieteni din breaslă, din mai multe orașe și comunicăm. De exemplu, ne consultăm în privința furnizorilor, dacă sunt serioși, dacă au mai lucrat cu ei. Este în beneficiul clienților noștri

În ceea ce privește breasla arhitecților, mie îmi place foarte mult de actualul președinte al Ordinului Arhitecților din România, Emil Ivănescu. Este foarte activ și organizează foarte multe evenimente în care tocmai asta încearcă: să adune arhitecții împreună. Dar este un proces de lungă durată, pentru că, în profesia aceasta, se muncește mult, stai mult timp la birou.

Răzvan Muntean

Educația din ce zonă vine, în afară de facultate? Cum vă șlefuiți voi?

Andreea Beșliu

Mergem la târguri, bineînțeles, ne punem mereu la curent cu ceea ce apare nou. Dar, în mare parte, este studiu pe cont propriu. Și experiența care vine în fiecare zi.

După terminarea facultății trebuie să investești în tine timp, să te documentezi. În cei cinci ani la facultatea pentru arhitectura de interior și șase la arhitectură nu poți să cuprinzi tot. Neapărat trebuie să existe studiu individual paralel.

Adela Pârvu

Și încă din timpul facultății e bine să te ancorezi în realitate. Să vezi cât costă una, alta, cine ar putea face soluția respectivă, unde s-ar preta… este o profesie cu multă responsabilitate.

Răzvan Muntean

Este important să conștientizăm faptul că trecem printr-o zonă de educare a noastră. Poate noi nu ne punem problema, părinții noștri, bunicii noștri nu-și puneau problema de amenajare a casei cu ajutorul unui arhitect. Era un alt nivel de confort. 

Adela Pârvu

Era nivelul de sărăcie. Din păcate, nu l-am trecut nici acum. Acesta este adevărul. Până nu ne confruntăm direct și nu privim în ochi, direct, care este boala societății noastre nu ne vom vindeca. Sărăcia este legată direct de educație. Când ești sărac te gândești să supraviețuiești, nu să trăiești, darămite să trăiești frumos. Să ajungi să faci lucruri frumoase și să trăiești frumos înseamnă să fi depășit deja partea aceea de supraviețuire (ce mănânc? Cât plătesc? Cum plătesc?).

Totul rezidă și din mentalitatea noastră. Ne-am obișnuit să primim, să se rezolve, cineva să ne bage în seamă, să ne ajute. Fără să cerem ajutorul și fără să fim dispuși să muncim. Este o situație pe care nu putem să o depășim dacă nu suntem onești cu noi înșine. Pentru că în momentul în care ești sărac, din punct de vedere financiar, nu ai bani să te educi, dar, dacă reușești cumva să progresezi din punct de vedere financiar, la educație ai rămas sărac. Când ajungi să ai bani, investește în propria ta educație. Pentru că asta te face un om responsabil și un om care lasă în urma lui lucruri frumoase și făcute responsabil pentru viețile altora.   

Andreea Beșliu

Aș recomanda tinerilor designeri și arhitecți să aibă foarte multă încredere în ei și să fie conștienți de responsabilitatea pe care o avem noi, ca breaslă.

21 November 2019