România a intrat pe harta investitorilor străini cu adevărat importanţi. Pentru prima dată în istoria imobiliarelor autohtone, ţara noastră a participat la MAPIC - târgul imobiliar şi de retail de la Cannes, unul dintre cele mai importante din lume. Nu numai că România s-a prezentat cu un stand acolo, dar au mers chiar şi unii dintre cel mai importanţi oameni de afaceri de la noi, în încercarea de a-i convinge pe investitorii grei să plaseze bani în ţara noastră.

22257-mapic_2011.jpgRomânia, deşi este o ţară care se bucură de multe atuuri, rămâne o necunoscută pentru mulţi dintre potenţialii investitori internaţionali. Iar dintre cei care au auzit de ea, există o parte care se tem să vină. ţara noastră este percepută ca un Vest Sălbatic al dezvoltărilor de orice fel. Tocmai de aceea, mai mulţi oameni de afaceri autohtoni au fost prezenţi la târgul imobiliar şi de retail de la Cannes, MAPIC, pentru a atrage încredere sau măcar pentru a face cunoscut numele pentru ţării noastre.

Este prima dată când se întâmplă aşa ceva, ceea ce înseamnă că intrăm pe harta investitorilor străini cu o altă dinamică. Acum, dacă există un panel şi pentru România, cine vine la Cannes, la cel mai mare târg din lume de retail şi real-estate, este un semnal că suntem şi noi în piaţă, avem avantaje şi merităm interesul lor. Acesta este un lucru care a lipsit în trecut şi ne-a lovit foarte mult.", susţine iniţiatorul acestei mişcări - Ilias Papageorgiadis, CEO MORE Real Estate Services.

Schimbarea percepţiei negative despre România - una dintre cele mai mari provocări

Misiunea grupului care a reprezentat România la Cannes nu este una dintre cele mai facile. Dincolo de avantajele strategice pe care ţara noastră le are, precum accesul la Dunăre, port la mare sau acces uşor către Vest, nu sunt deloc de neglijat problemele legate de birocraţie sau greutatea cu care se derulează o afacere de amploare aici.

„Este foarte greu să convingi investitorii. Pentru că dacă eşti străin şi cauţi informaţii despre România, 70% dintre ştiri sunt negative. Noi trebuie să schimbăm această situaţie, cu muncă. La nivel instituţional, poate că nu putem schimba multe. Dar putem schimba lucruri la nivel individual. Acum am avut şansa să ne promovăm, să explicăm la nivel înalt, cu profesionalism, ce înseamnă România, de ce este interesantă, de ce trebuie să vină investitorii, care sunt avantajele şi dezavantajele.", continuă Papageorgiadis.

În linii mari, argumentele pe care au insistat reprezentanţii României la MAPIC sunt:

  • România este una dintre foarte puţinele ţări din Europa unde a crescut consumul în primele nouă luni ale acestui an
  • România este o ţară care mai are spaţiu pentru dezvoltare
  • România, în următorii doi ani, trebuie să absoarbă milioane de euro din fonduri structurale europene
  • România trebuie să îşi dezvolte segmentul high-street, care momentan este neglijat puternic

„Nu este piaţa uşoară, nu este pentru toată lumea, trebuie să fii foarte bine pregătit, dar până la urmă, acum în Europa, în vremuri de criză, România aduce avantaje. Există şi dificultăţi, dar dacă tragem o linie, avantajele sunt clar mai multe.", conchide Papageorgiadis. 

CITEŞTE ŞI: România - ţinta investiţiilor pe termen lung, pentru sistemul bancar


28 November 2011