România are multe neajunsuri, atunci când vine vorba despre atragerea fondurilor străine, dar cumva, această problemă pare să nu se simtă atât de puternic în segmentul logistic al pieţei imobiliare. Bucureştiul şi Vestul ţării sunt puncte de reper în acest sens, iar previziunile pe termen mediu şi lung sunt dintre cele mai bune, în acest moment. Odată ce devenim cunoscuţi la nivel european pentru calitatea serviciilor, mâna de lucru bună şi preţurile practicate, vom intra pe radarele a tot mai multe companii interesate. De altfel, acest lucru se întâmplă deja, cu precădere în industria auto.

34146-eomc.jpgMarii jucători din industria auto au catalogat România ca punct strategic pentru dezvoltarea afacerilor, motiv pentru care tot mai multe companii aleg să îşi deschidă la noi puncte de lucru. Vestul ţării este una dintre cele mai căutate zone în acest sens, dar nu sunt ocolite nici Bucureştiul sau Craiova. Specialiştii sunt de părere că acest trend se amplifică, odată cu trecerea timpului.

„În partea de Vest a ţării vor continuă să apară noi unităţi de producţie. Această zonă are drept puternic avantaj apropierea de Europa Centrală si de Vest, care este cea mai importantă piaţă de export a României. De asemenea, este de ajutor şi infrastructura prezentă precum şi cea plănuită pentru viitor, precum şi disponibilitatea unei forţe de muncă bine pregătită. Previziunile sunt extrem de optimiste privind comerţul cu amănuntul, aşa că ne aşteptăm la interesul a tot mai multe companii legat de spaţii unde se vor putea dezvolta”, se arată în Bucharest City Report, întocmit de JLL.

Pentru acest tip de investitori, beneficiile sunt mai mari decât problemele. Birocraţia nu mai este un impediment, datorită faptului că autorităţile locale sunt foarte proactive în a atrage marile afaceri în zona lor; spaţiul de cumpărat sau închiriat este într-o permanentă expansiune, iar preţurile sunt atractive. Doar obţinerea unui credit mai este încă problematică, dar tocmai de aceea, cele mai multe proiecte viitoare vor fi construite în baza unor pre-contracte. De asemenea, proierietarii încearcă să atragă clienţi noi sau să îi fidelizeze pe cei vechi prin pachete atractive.

„În continuare se poate remarca un volum semnificativ al stimulentelor financiare, în special pentru clienţii care solicită sau deţin suprafeţe mari, închiriate pe durate lungi. Pentru un spaţiu de logistică prime, chiria este cuprinsă între 3,6 şi 4 euro/mp/lună. Chiriile spaţiilor dedicate industriei uşoare sunt la nivelul de 3,5-4,25 euro/mp/lună. Doar în cazul spaţiilor industriale de mari dimensiuni, de peste 20.000 mp, chiriile sunt mai mici, ajungându-se la 3,5 euro/mp/lună”, arată specialiştii JLL.

În primul trimestru al acestui an s-au închiriat aproximativ 48.000 mp de spaţii industriale. Jumătate din acest total este constituită de cerea nouă, în timp ce restul e format din renegocieri şi înnoiri. Bucureşti, Deva, Arad, Timişoara şi Cluj sunt cele mai căutate zone de către investitori.

CITEŞTE ŞI: Bucureştiul poate deveni un oraş profitabil, dintr-o singură mişcare imobiliară


26 May 2014