Grupul austriac Immofinanz, unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţa imobiliară românească, vrea să dezvolte toate cele 17 proiecte pe care le are în plan în România, dar le va începe când piaţa va oferi cele mai bune condiţii, iar unele ar putea aştepta zeci de ani.

28139-immofinanz-unele-proiecte-vor-astepta-decenii-7.jpg"Avem 17 proiecte în «pipeline» (în plan, n.r.) vrem să le dezvoltăm pe toate, dar trebuie să aşteptăm cele mai bune condiţii ale pieţei. Pentru unele trebuie să aşteptăm decenii, dar vrem să fim pregătiţi cu toate pentru momentul în care piaţa îşi va reveni", a declarat Daniel Riedl, director operţional Immofinanz Group. El spune că din punct de vedere al Immofinanz, cele mai bune condiţii ale pieţei înseamnă o cerere bună pentru spaţii de birouri noi. Immofinanz are în vedere dezvoltarea în special de locuinţe, prin intermediul Adama, şi de spaţii de birouri.

"Avem proiecte de retail care merg bine. Ultima finalizare a Immofinanz în România a fost centrul comercial Maritimo Center din Constanţa", a arătat Riedl, prezent la conferinţa de lansare a unor noi faze din două ansambluri rezidenţiale în Titan. Oficialul Immofinanz spune că în prezent este în curs de pregătire un proiect de birouri pe platformă industrială Electronica, în bulevardul Dimitrie Pompei, dar şi terenul fostei platforme Ventilatorul. Şi aceste proiecte vor fi începute în momentul în care pe piaţă va exista cerere.

"E greu să spun când vom începe proiectul din Dimitrie Pompei, în primul trimestru sau în al doilea din 2013. Pentru Ventilatorul pregătim masterplanul şi pregătim proiectul pentru când revine piaţa. După ce avem masterplanul, în funcţie de piaţă, vom decide dacă începem cu partea rezidenţială sau cu cea de birouri. Nu am abandonat niciun proiect, vrem să fie pregătite toate pentru momentul oportun pentru a le începe", a explicat Riedl, adăugând că nu intenţionează să vândă niciun teren din cele deţinute în România.

Immofinanz are peste un milion de metri pătraţi de teren în România şi 88 de proiecte finalizate şi în plan, cu o valoare de piaţă de peste un miliard de euro, reprezentând 7% din portofoliul total al grupului. Din portofoliul Immofinanz din România fac parte Polus Center Cluj, IRIDE Business Park sau S-Park. "România nu este un fenomen. Avem un fenomen în toată Europa . Sperăm să fie mai multă stabilitate, să fie companii mari care caută spaţii de birouri", a precizat Riedl referindu-se la situaţia economică a României.

În acelaşi timp, Immofinanz are în vedere prin intermediul Adama să înceapă anul viitor două noi proiecte de locuinţe, unul în Berceni şi altul în Titan, totalizând circa 200 de locuinţe, precum şi finalizarea complexului Copou din Iaşi, de 45 de apartamente. Investiţiile vor fi de 10-20 de milioane de euro. Până în prezent Adama a investit circa 150 de milioane de euro în România în proiecte rezidenţiale, respectiv în realizarea a 1.400 de apartamente. Din acestea, compania, preluată integral de Immofinanz în 2011 , mai are de vânzare circa 400, cele mai multe într-un complex din Bacău.

Adama a început, cu fonduri proprii, construcţia celei de-a doua faze a două proiecte rezidenţiale din Bucureşti, Edenia Titan şi Evocasa Optima, în care va investi 14,1 milioane euro. Immofinanz este una dintre cele mai importante companii imobiliare listate din Europa, cu un portofoliu de 1.820 proprietăţi cu o valoare de piaţă de aproape 10,38 miliarde euro. Grupul este activ pe segmentele de retail, birouri, logistică şi rezidenţial din Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Rusia.

 

Sursa

20 November 2012