Fondul austriac de investiţii Immofinanz, care deţine un portofoliu imobiliar de 900 de milioane de euro pe piaţa locală, îşi reîntoarce privirile către piaţa locală, unde are "în pipeline" proiecte de 260 de milioane de euro, respectiv 48,8% din planurile de investiţii ale companiei la nivel european.

17318-42-21138254.jpgPrintre cele mai importante proiecte care ar putea fi demarate de companie în următoarea perioadă se numără dezvoltările de pe platformele Rocar şi Ventilatorul din Bucureşti, potrivit unei prezentări a companiei.

Pe de altă parte, veniturile companiei din închirierea celor 16 proiecte imobiliare ale companiei de pe piaţa locală au scăzut în intervalul mai 2010 - ianuarie 2011 cu 13%, până la 34,6 mil. euro. Compania deţine patru malluri (Polus Cluj, Armonia Arad, Euromall Piteşti şi Gold Plaza Baia Mare), nouă proiecte de birouri în Bucureşti şi trei centre logistice.


Sursa

31 March 2011