Unii dezvoltatori încep să vândă mai ieftin apartamentele către cei care au dat avansul în 2006-2007, ca urmare a incapacităţii acestora de a plăti preţul vechi.

Numărul celor care nu mai reuşesc să cumpere apartamentul pentru care au dat avans în anii trecuţi e în creştere. Unii dezvoltatori nu reuşesc să vândă însă respectivele apartamente nici altcuiva, chiar dacă le ieftinesc cu valoarea avansului luat de la vechii clienţi. Acesta este principalul motiv pentru care există developeri ce încep să revizuiască vechile antecontracte.

În această perioadă, în care doritorii de apartamente nu se prea înghesuie să cumpere, dezvoltatorii primesc o nouă lovitură. Aceştia riscă să-i piardă chiar şi pe cei de care până mai ieri păreau siguri - antecontractanţii care au plătit zeci de mii de euro ca avans în perioada de boom imobiliar. Unii dintre aceştia au renunţat chiar la sume mari plătite pentru simplul fapt că acum nu mai reuşesc să achi­te nici măcar un sfert din vechiul preţ, pe care dezvoltatorul şi banca nu acceptă să-l reducă. În unele ca­zuri, cum e cel al West Park, în locul celor care au renunţat la avans, dezvoltatorii au găsit alţi cumpărători la un preţ mai mic.

Astfel, aceste re­nun­­ţări se transformă într-o mică afa­­cere pentru developeri. Alta e si­tua­ţia în care antecontractanţii nu vor să renunţe la banii daţi ca avans. Această categorie însă nu mai poate face rost de bani nici pentru vechiul preţ al apartamentului, dar se înca­drează la un credit pentru o sumă pu­ţin redusă. Dacă la aceasta se a­dau­­gă faptul că proiectul nu reu­şeşte să atragă alţi cumpărători nici la pre­ţuri cu 10-20% mai mici, principala soluţie viabilă economic pentru dez­vo­ltator, pe termen scurt, este iefti­ni­rea apartamentelor pentru cei care au dat avans. Astfel, antecontrac­tan­ţii care pot face rost de bani la noul preţ redus sunt cei mai siguri clienţi ai dezvoltatorului. Poate singurii.

Hercesa pare mai flexibilă

Foarte mulţi dintre cei care au plă­tit avans pentru proiectul Vi­ven­da al dezvoltatorului spaniol Her­cesa se văd în dificultate când vine vorba de a cumpăra la preţul vechi. Dacă în urmă cu 7-8 luni dezvoltato­rul nici nu voia să audă de renego­cierea vechiului contract, în prezent a devenit mai flexibil, spun unii dintre clienţi. „Mi-au dat de înţeles că vor lăsa aproape 20% din preţ, dar nu am stabilit încă nimic precis. Ori­cum, nu sunt sigur că mă încadrez nici aşa.

Asta pentru simplul fapt că banca evaluează la un preţ mai mic, îmi dă 70-80% din bani, iar cu restul trebuie să vin de acasă şi nu e tocmai uşor. Mi-ar părea rău pentru că apar­tamentul îmi place foarte mult", a declarat un client. „Toate negocierile se poartă cu fiecare client în parte. Hercesa nu vrea, probabil, să lase im­presia că ar fi hotărâtă să accepte o ieftinire în masă, pentru toţi. Totul e sub semnul confidenţialităţii", a pre­cizat un alt client.





Sursa

10 May 2010