0-745-93928mare.jpgTeren scos la vânzare când ICPE mai era de interes strategic

 

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a lansat ieri la privatizare activele Institutului de Cercetare şi Proiectări Electrotehnice Bucureşti - ICPE, metoda pentru preluarea celor 62,13% dintre acţiuni fiind cea a negocierii cu selecţie pe bază de oferte tehnice.

Fostă societate de interes strategic, ICPE Bucureşti deţine 4.371,18 mp în apropierea târgului de maşini Autovit, având pentru o parte din suprafaţă titluri de proprietate, cealaltă fiind dată în administraţie printr-o Hotărâre de Guvern din 2004.

Înfiinţată prin HG nr. 289/1992, prin reorganizarea Institutului de Cercetări şi Proiectări Electrotehnice Bucureşti, societatea a fost declarată de interes strategic în anul 2002, având în vedere faptul că urma să funcţioneze ca organism de certificare produse şi să participe ca institut de strategii alături de Ministerul Economiei şi Finanţelor la elaborarea şi derularea unor strategii de interes economic naţional. La data de 4 iulie a.c., o altă Hotărâre de Guvern stipula că "societatea nu va mai fi societate comercială de interes strategic", pentru a facilita privatizarea "care se va realiza conform unei metode specifice aprobate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, potrivit prevederilor legale în domeniu".

 

Anunţul de vânzare

 

Până aici, nimic interesant. Numai că, în ziua precedentă emiterii HG, la data de 3 iulie 2007, o parte dintre activele imobile ale ICPE au fost scoase la vânzare. Anunţul a fost postat pe nu mai puţin de patru site-uri ale agenţiilor imobiliare şi avea următorul conţinut: "Spaţiu cu suprafaţa construită a halei de 2.770,69, suprafaţa terenului 4.165,45 mp. Hala ICPE este o hală industrială prefabricată, compartimentată, destinaţia secţii de producţie, depozite, vânzări. Are fundaţii izolate de tip pahar, cu structură de rezistenţă din prefabricate din beton armat, închideri perimetrale, din panouri termoizolante, tâmplărie PVC cu geam termopan, compartimentări interioare cu panouri rigips, pardoseli din şapă cu linoleum de tip trafic". 4.165,45 mp, adică cu 200 mp mai puţin decât suprafaţa totală a institutului.

Contactaţi telefonic, agenţii imobiliari ne-au informat că anunţul este încă valabil, că terenul se află pe diagonală cu Autovit, iar preţul total, al terenului plus construcţia este de 2,5 milioane euro.... Pe celelalte trei site-uri ale agenţiilor imobiliare putea fi văzut acelaşi anunţ de vânzare, dar se menţiona că nu mai este de actualitate.

 

Date în administrare, devenite proprietate

 

Potrivit HG nr. 1282 din 13 august 2004, privind înfiinţarea şi funcţionarea ICPE Bucureşti, semnată de fostul prim-ministru Adrian Năstase, şi contrasemnată de miniştrii Educaţiei şi Cercetării - Alexandru Athanasiu, cel al Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Dan Mircea Popescu, şi cel al Finanţelor Publice, Mihai Nicolae Tănăsescu, "patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE - CA Bucureşti, în valoare de 21.022.210 mii lei, se constituie prin preluarea activului şi pasivului Societăţii Comerciale Institutul de Cercetări şi Proiectări pentru Electrotehnică - Cercetări Avansate ICPE - CA - S.A. Bucureşti, conform situaţiilor financiare la data de 31 decembrie 2003".

Anexa 2 a documentului menţiona toate bunurile proprietate privată a statului care trec în administrarea ICPE, precum şi bunurile proprii. Potrivit acesteia, cele patru clădiri de laborator, dobândite de stat între anii 1973 şi 1992, prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri, totalizau 5.411 mp de suprafaţă desfăşurată, construită pe un teren de 4.371,18 mp. Bunurile imobile erau date în administrare, valoarea rămasă, potrivit HG 500/1994, fiind de 1.465.142.000 lei.

Între timp, aşa cum prevede legislaţia actuală, ICPE Bucureşti a obţinut însă titluri de proprietate pentru o parte din bunuri, ceea ce le putea permite înstrăinarea acestora...

 

Conducerea era la seminar

 

În încercarea noastră de a afla adevărul privind obţinerea terenurilor şi tentativa de înstrăinare cu numai o zi înainte de a nu mai fi considerată de interes strategic pentru a se facilita privatizarea, l-am apelat pe directorul general al Institutului, Vergil Racicovschi. Doamna care ne-a răspuns ne-a informat că nu putem vorbi cu niciun cadru de conducere, pentru că toţi sunt la un seminar în afara Capitalei.

De partea cealaltă, reprezentanţii AVAS ne-au declarat că "nu se vinde niciun activ al ICPE", acest lucru fiind în totală contradicţie cu legislaţia în vigoare, odată ce toate activele institutului sunt cuprinse în caietul de sarcini şi n-ar fi normal ca persoanele juridice interesate să descopere, după preluarea acţiunilor, că au mai puţine active. Reprezentanţii AVAS ne-au informat că sunt opt societăţi ICPE, anunţul de lansare la privatizare a pachetului majoritar de acţiuni făcând referire la ICPE Bucureşti, situată pe Splaiul Unirii nr.  313, sector 3. Adică, exact terenul din apropierea târgului de maşini Autovit.

 

Asociaţia de salariaţi, precalificată

 

Potrivit anunţului de vânzare a pachetului de 62,1283% dintre acţiunile ICPE Bucureşti, criteriile de precalificare care trebuie îndeplinite cumulativ de ofertanţi pentru a putea participa la negociere sunt inexistenţa sancţiunilor penale, criteriu eliminatoriu, experienţa în domeniul cercetării-dezvoltării pentru ramura de ştiinţă a societăţii comerciale de cercetare-dezvoltare sau pentru o ramură înrudită şi bonitate financiară şi capacitatea de a prelua o nouă afacere.

"Asociaţia de salariaţi constituită în conformitate cu prevederile legale este considerată precalificată pentru participarea la negocieri", se arăta în comunicatul AVAS, cu precizarea că ofertele finale includ o componentă financiară şi una tehnică, ce vor fi depuse separat, în plicuri sigilate, până la data-limită de 13 septembrie, ora 16,00. Principala activitate a ICPE Bucureşti este cercetarea în domeniul ştiinţelor fizice şi naturale. Ceilalţi acţionari ai societăţii sunt SIF Muntenia cu 37,6818% şi persoane fizice cu 0,1899%.

Potrivit datelor postate pe site-ul său, societatea are 460 de angajaţi, dintre care 170 cu studii superioare şi 89 cercetători ştiinţifici.

Motivul pentru care nu mai este considerată de interes strategic este, potrivit motivării HG din 4 iulie a.c., faptul că mai puţin de 1% din cifra de afaceri a societăţii provine din activitatea de certificare a produselor.

Sursa

17 August 2007