Valoarea totala a investitiilor in domeniul ospitalitatii, incluzand cele hoteliere, va ajunge in acest an la circa 500-510 milioane euro, fata de un nivel estimat la 420-440 milioane euro in 2006, a declarat, Paul Marasoiu presedintele firmei de consultanta Peacock Hotels.
"Putem vorbi deja de un efort investitional privat fara precedent in Romania in domeniul hotelier, atat in proprietatile cumparate de la stat, cat si in proiecte complet noi. Acest proces are o tendinta de crestere pentru urmatorii trei-sase ani, dupa care isi va incetini ritmul, intrand intr-o faza de maturizare si consolidare conceptuala. Prognoza pentru urmatorii trei ani indica atingerea unui volum de investitii de aproximativ 1,5 miliarde euro, pana in 2009", a spus Marasoiu.
Numarul spatiilor de cazare disponibile in Romania a crescut anul trecut cu aproximativ 3,6%, evolutie care va continua si in 2006, cu un ritm de cel putin 3,9%-4,4%, in masura in care toate investitiile in curs se vor incadra in termenele de finalizare estimate, informeaza Mediafax.
"Pentru urmatorii cinci ani, aceasta crestere va continua cu precadere in centrele urbane, in apropierea zonelor industriale, pe axa de circulatie Constanta-Bucuresti-Brasov-Targu Mures-Cluj Napoca-Oradea si pregnant in zona de vest", se arata intr-un studiu al Peacock Hotels.
Totodata, investitiile din urmatorii ani vor viza amenajarea unor noi ministatiuni in anumite zone de pe litoral, in Delta Dunarii, in zona montana sau in apropierea unor lacuri. Un exemplu in acest sens este Azuga, unde pana in 2009 vor intra in circuitul turistic peste 360 de camere noi.
Potrivit datelor Autoritatii Nationale pentru Turism, doar in ultimele sase luni au fost eliberate avize de constructie pentru opt hoteluri in statiuni de la Marea Neagra, precum si alte 27 pentru vile, casute si pensiuni.
Majoritatea cererilor pentru hoteluri sunt in statiunea Mamaia, ANT eliberand in intervalul septembrie 2006-februarie 2007 autorizatii pentru o unitate cu doua etaje, trei hoteluri cu cinci etaje, precum si pentru extinderea hotelului Bulevard din Constanta. In plus, a fost aprobata construirea a doua hoteluri in Costinesti si a unui hostel si a unui hotel in Navodari.
Totodata, ANT a eliberat un aviz pentru amenajarea unui complex de casute in zona C.A. Rossetti din Delta Dunarii.
Nici Capitala nu va fi ocolita de investitii in sectorul hotelier, estimarile Peacock Hotels indicand ca numarul de camere va ajunge pana in 2009-2012 la circa 10.000 de unitati, dublu fata de capacitatea actuala.
"In perspectiva urmatorilor trei ani, trei noi lanturi hoteliere internationale de marca vor fi prezente in Bucuresti cu hoteluri de cinci stele, adaugand capacitatii circa 860 de camere, precum si spatii pentru gazduirea de reuniuni", se arata in studiu.
Proiecte importante in acest domeniu vor fi derulate si in orasele din centrul si vestul Romaniei, avand in vedere ca, doar in primele luni ale anului, Cluj-Napoca, Sibiu, Targu-Mures isi vor completa oferta hoteliera cu circa 110 camere, 280 si, respectiv, 90 de camere.
Potrivit Peacock Hotels, nivelul tarifelor hoteliere anuntate la receptii s-a pastrat relativ constant anul trecut, cu o crestere minora, de 3-4%.
"In schimb, in 2006, s-a remarcat o crestere cu circa 6-10% a tarifelor nete medii obtinute, mai ales la hotelurile care au folosit sistemele de rezervari ale lanturilor internationale de care apartin", a apreciat Marasoiu.
In ceea ce priveste gradul mediu de ocupare a spatiilor de cazare din Romania, acesta s-a cifrat anul trecut la 48% si ar putea ajunge in 2007 la 50%, urmand sa-si mentina tendinta ascendenta pana la un nivel de 52-54% in 2009.
Sursa

6 March 2007