Și în acest an Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, va organiza o serie de ateliere pentru Ziua Femeii, în toate cele șase magazine din București, Brașov, Timișoara și Sibiu. Astfel, pe 5 martie, doamnele și domnișoarele pot participa la activități practice unde vor învăța cum să realizeze obiecte decorative și vor deprinde cunoștințe suplimentare despre îngrijirea orhideelor.

39648-ateliere_femei_hb.jpg„Ca în fiecare an, și în 2016 vom continua tradiția de a oferi femeilor pasionate de bricolaj o serie de ateliere. Astfel, doamnele și domnișoarele care își doresc să afle secretele grădinăritului și câteva tehnici creative pentru a realiza decorațiuni interioare, sunt invitate, pe 5 martie, în toate magazinele Hornbach. Au fost alese aceste tematici deoarece am observat că foarte multe dintre clientele noastre își doresc să afle detalii despre îngrijirea plantelor, dar și despre cum se pot relaxa în mod activ, realizând diverse obiecte ce pot schimba ambientul locuinței”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

Atelierul de grădinărit are ca tematică îngrijirea orhideelor – cele mai cumpărate flori din gama plantelor de la Hornbach. Astfel, participantele vor afla detalii despre ce tip de ghiveci trebuie ales pentru o orhidee, cum și când se schimbă ghiveciul, cum se fac corect udarea și fertilizarea, sau care sunt temperaturile de care are nevoie o astfel de plantă pentru o dezvoltare armonioasă. Atelierul va fi coordonat de horticultori ce vor putea răspunde întrebărilor doamnelor și domnișoarelor prezente și care vor putea să dea sfaturi utile.

În ceea ce privește atelierul de artă decorativă, participantele vor învăța cum pot realiza obiecte de decor pentru înfrumusețarea casei. Astfel, acestea vor putea să transforme o sticlă obișnuită într-o vază deosebită folosind culori acrilice, iută, dantelă și alte materiale.

Cele două ateliere vor fi susținute în fiecare dintre cele șase locații Hornbach, în zona de Grădină, și vor avea o durată de cca. 1 oră și jumătate, participarea fiind gratuită.

Doamnele și domnișoarele interesate trebuie să se înscrie, în prealabil, telefonic, la numărul 0747.020.134, sau pe e-mail, la adresa .  Detalii legate de acțiunile dedicate Zilei Femii sunt disponibile pe site-ul companiei.

2 martie 2016