home securityCafea caldă în filtru, ouă gata fierte pe aragaz şi suc de portocale proaspăt în blender în fiecare dimineaţă! Nu e nevoie de o menajeră în casă pentru ca toate aceste lucruri să fie posibile fără efort. "O casă inteligentă" le rezolvă pe toate, ba chiar poate face mai mult.

Oricine poate avea o casă inteligentă dacă îşi montează un program special care presupune automatizarea interiorului prin integrarea unor sisteme audio, video, de iluminat şi de securitate într-unul singur, controlat de o telecomandă.

Astfel, sistemul poate fi programat să aprindă şi să stingă lumina ori de câte ori ieşiţi sau intraţi într-o cameră. Temperatura din casă poate fi şi ea reglată în fiecare cameră după bunul plac al locatarilor printr-o singură apăsare de buton din telecomandă. În lipsa proprietarilor sistemul de automatizare al locuinţei poate menţine temperature casei la un nivel optim în funcţie de sezon, salvând astfel energie. Iar în monetul când simte că v-aţi întors acasă, pote reveni la temperaturile setate în prealabil de dumneavoastră pentru fiecare încăpere.

De asemenea, când veniţi acasă după o zi lungă şi obositoare la birou, casa inteligentă vă aude când sunteţi la uşă şi poate porni melodia preferată pentru a vă întâmpina într-un mod plăcut.

Toate bune şi frumoase, dar cât costă acest confort? Un sistem de bază ce controlează lumina, temperatura şi aparatura audio-video costă în jur de 3000 de euro.

Dar lucrurile nu se opresc aici! Casa inteligentă poate fi şi un bun paznic. Sistemul de siguranţă are senzori de mişcare, zgomot, fum şi camere de luat vederi. În cazul în care o persoană străină intră în casă fără permisiunea dumeavoastră, sistemul porneşte alarma. Poate chiar suna la dumneavoastră sau la poliţie şi să anunţe spargerea.

Sistemul de supraveghere vă ajută să ştiţi şi ce face copilul dumneavoastră în orice clipă. Astfel, puteţi găti liniştită în bucătărie, iar un monitor de control vă arată cu ce se ocupă cel mic.

Casa inteligentă e capabilă înveţe tabieturile proprietarilor, iar atunci când aceştia sunt plecaţi din oraş le ţine locul pentru a da impresia că este cineva acasă: aprinde şi stinge luminile, dă drumul la televizor şi radio, porneşte apa la baie, trage apa la toaletă sau jaluzele de la geamuri.

Un astfel de sistem costă cel puţin 7000 de euro, dar poate ajunge şi până la câteva zeci de mii de euro în cazul unor sisteme mai complexe. Cum ar fi posibilitatea urmăririi ştirilor în oglinda din baie în timp ce vă bărbieriţi sau vă machiaţi, după caz.

Şi dacă, credeţi că aţi auzit totul despre casele inteligente vă spunem că nu. Dacă urmăriţi un film şi vă bucuraţi de sunet în sistemul audio performant, nu trebuie să vă temeţi că nu aţi putea auzi soneria. Şi asta pentru că, în momentul în care cineva sună la uşă, sonorul coboară şi sunteţi anunţat că aveţi un vizitator.

Nu trebuie să vă temeţi nici că puteţi rămâne fără băutura preferată din frigider sau iaurtul pe care îl mâncaţi în fiecare dimineaţă. Când sunteţi pe cale să le terminaţi, frigiderul vă anunţă, dacă îl setaţi.

"Casele inteligente integrează toate comenzile de lumină, climatizare, intecom, audio-video, alarmă. Cerințele pentru un astfel de sistem se justifică la o casă cu suprafața de peste 200 mp", afirmă Radu Cristea, director LANTEC Romania.

Dar pentru un asemenea răsfăţ trebuie să plăţi! Sistemul sare de 100.000 de euro. Costurile cresc în funcţie de sistemul de securitate şi de calitatea audio-video a programului.

"Prețul unei automatizari domestice variază între 10.000-20.000 euro cu
un tipic de 35.000-60.000 euro, dar avem si proiecte care au trecut de 200.000 euro. Aici intră echipamente, cablare , programare", Radu Cristea, director
LANTEC Romania

Deşi sunt încă destul de scumpe, casele inteligente încep să câştige teren şi în România. Potrivit firmelor de specialitate, cererile cresc de la an la an, iar sistemele cerute sunt tot mai complexe.

12 November 2008