Hipodromul din Ploiesti, pe mana italienilor
Evenimentul Zilei - 18.11.2005
 

Ippodromi&Citta investeste 4,4 milioane de euro in baza hipica

Tribuna noua, cai de rasa, pista modernizata, centru comercial, toate in incinta hipodromului din Ploiesti, singurul de trap din tara. Acestea sunt promisiunile grupului de investitori care au concesionat arena hipica, aflata acum intr-o stare avansata de degradare.

Uitat de autoritati

In perioada interbelica, Ploiestiul a devenit cunoscut si datorita hipodromului de la marginea orasului. Acolo isi dadeau intalnire celebritatile vremii, dar si impatimitii curselor de cai, hipismul fiind un sport la moda, care atragea mii de spectatori in fiecare saptamana. Dupa '89, hipodromul a fost administrat de Societatea Nationala „Cai de Rasa” SA, iar din 2002 a intrat in proprietatea publica a municipiului Ploiesti. Invocand lipsa banilor, niciunul dintre proprietari nu a fost preocupat de soarta complexului, astfel incat hipodromul a ajuns intr-o stare jalnica.
In vara acestui an, in urma unei licitatii, hipodromul a intrat in proprietatea societatii italiene Ippodromi&Citta. Aceasta a obtinut concesiunea pe o perioada de 49 de ani, obligandu-se sa investeasca in primii trei ani 4,4 milioane de euro si sa plateasca anual o redeventa primariei in valoare de 70.000 euro.

Pariuri de 400 milioane de euro

Ippodromi&Citta este cea mai importanta societate hipica din Italia si administreaza hipodromurile din Roma, Napoli, Florenta si Siena. In cadrul grupului se desfasoara anual peste 16.000 de competitii, cota pariurilor depasind 400 de milioane de euro. „Am ales hipodromul din Ploiesti pentru ca hipismul are un potential fantastic aici. Primele investitii vor fi facute in modernizarea pistei si a tribunei, dar, pe viitor, dorim sa largim gama de servicii oferite, hipodromul urmand sa se transforme intr-un parc complex, care sa-i atraga nu doar pe ploiesteni, ci si pe locuitorii Capitalei care iubesc hipismul”, a declarat Gaetano Papalia, presedintele grupului Ippodromi&Citta.

Adio curse trucate

Planurile investitorilor suna bine: tribuna va fi modernizata, vor fi instalate un totalizator electronic si o nocturna, cursele vor fi televizate si transmise in regim de circuit inchis, se vor construi aici un centru comercial, un minihotel si mai multe restaurante, chiar si o piscina descoperita pentru cai. Reprezentantii firmei italiene sustin ca pentru atragerea cat mai multor clienti, vor asigura iubitorilor curselor de cai transportul pe ruta Bucuresti-Ploiesti. Premiile pentru cursele care se vor organiza la Ploiesti vor fi initial acordate de societatea italiana, dar se va perfecta si o colaborare cu firmele de pariuri pentru a creste valoarea acestor premii.
Pentru a dejuca eventualele „aranjamente”, hipodromul fiind cunoscut ca o scena a jocurilor de culise, italienii vor acorda licenta numai driverilor profesionisti, iar inainte de intrarea in cursa, caii vor fi supusi unor teste antidoping, asemenea sportivilor de performanta.

Am ales hipodromul din Ploiesti pentru ca hipismul are un potential fantastic aici. Primele investitii vor fi facute in modernizarea pistei si a tribunei, dar, pe viitor, dorim sa largim gama de servicii.
Gaetano Papalia, presedintele grupului Ippodromi&Citta


Marius Nica - Evenimentul Zilei

18 November 2005