Guvernul va elabora o serie de reglementări prin care proprietarii de terenuri, atât cele private, cât şi cele publice, să fie obligaţi să le cureţe şi să nu le mai lase în paragină, în caz contrar urmând să fie sancţionaţi, a declarat, sâmbătă, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, citat de Mediafax.

15348-154909-teren-nelucrat.jpgTabără a declarat, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că noile reglementări vor introduce obligativitatea igienizării terenurilor, şi nu neapărat a cultivării, menţionând că buruienile reprezintă o sursă deosebit de gravă de dăunători şi boli atât pentru culturi, cât şi pentru oameni.

Ministrul Agriculturii nu a precizat care va fi taxa de penalizare pentru cei care nu îşi îngrijesc terenurile, însă a arătat că în discuţie nu intră doar terenurile private, ci şi cele aflate în proprietate publică, respectiv cele de pe marginea drumurilor, a căilor ferate sau din preajma aeroporturilor.

Potrivit lui Tabără, aceste reglementări vor fi corelate şi cu Legea arendei, care va avea ca efect lucrarea comasată a terenurilor agricole.

Legea arendei va stimula arendarea pe termen lung, de la zece până la 50 de ani, şi ar putea da celui care lucrează pământul dreptul de preempţiune în cazul în care proprietarul vrea să îl vândă.

Estimările oficiale arată că în România sunt necultivate aproape trei milioane de hectare de teren.


Sursa

29 November 2010