La jumătatea acestei luni, oficialii Ministerului Transporturilor au propus un program privind consolidarea în 2007 a 53 de clădiri cu risc seimic ridicat, dintre care 46 aflate în Bucureşti, iar şapte în Ploieşti, Galaţi, Roman, Câmpina, Bacău şi Tulcea. La acel moment, ministrul Laszlo Borbely anunţa că cele 53 de clădiri au fost încadrate în urma expertizei tehnice în clasa I de risc seismic. În program au fost incluse pentru lucrări de consolidare în execuţie opt clădiri cu patru etaje, din Bucureşti, construite înainte de 1940 şi câte o clădire cu patru etaje din Galaţi, Roman şi Ploieşti.

Lista clădirilor incluse în programul din acest an a fost realizată ţinându-se cont de numărul mediu de persoane din imobililele respective, gradul de avariere a structurii, anul construcţiei, condiţiile locale de teren şi poziţia clădirii în localitate. Au fost luate în considerare şi informaţiile furnizate de autorităţile locale privind stadiul proiectării sau a execuţiei lucrărilor de consolidare contractate până la 30 decembrie 2006 şi cele privind existenţa acordurilor proprietarilor şi asociaţiilor de proprietari. Borbely a spus că peste două săptămâni va prezenta guvernului soluţiile de rezolvare pentru cazurile în care proprietarii nu permit consolidarea clădirilor. În acest context, şi primăriile de sector din Capitală vor avea termen să finalizeze, până la sfârşitul lunii martie, inventarul clădirilor cu peste trei etaje construite înainte de anul 1978 şi care prezintă un risc seismic ridicat.

Sursa

20 March 2007