Regatta estimeză o creştere de zece ori a cifrei de afaceri, în următorii trei ani, iar la finele anului 2012 vrea să ajungă la 50 milioane de euro, compania dezvoltând în prezent opt proiecte ce însumează 5.841 de unităţi locative, a informat grupul.

"Având în vedere gradul din ce în ce mai ridicat de concentrare al pieţei şi poziţia dominantă a Regatta, estimăm ca cifra de afaceri a grupului de firme Regatta să crească de opt pana la zece ori în următorii trei ani, prevăzând până la sfârşitul anului 2012 să se atingă pragul de 50 milioane euro", a declarat directorul departamentului Proiecte & Investiţii Regatta, Alexandru Nitescu.

Proiectele dezvoltate în prezent de Regatta sunt Neopeninsula cu 3.000 unităţi, Alexandria Residential Complex cu 1.100 unităţi, Confort Park cu 480 unităţi, Pipera Residence cu 411 unităţi, Dudeşti cu 400 unităţi, Citadella Titan cu 210 unităţi, Aurora cu140 unităţi, Ghencea Bulevard cu 100 unităţi. Totalul unităţilor dezvoltate de Regatta este aproape egal cu totalul unităţilordezvoltate de următorii patru jucători de pe piaţă Colliers, Eurisko, CBRE şi Neocasa.

Compania de consultanţă şi servicii imobiliare Regatta este prezentă pe piaţă de 13 ani şi desfăşoară o colaborare cu Real Estate Advisory Group Romania (REAG), care aparţine REAG Italia, divizie a American Appraisal Group. Regatta a cooptat până în prezent fonduri de investiţii din ţări precum Israel, Austria, Irlanda, Italia.

Sursa

28 September 2007