Cea mai mare schimbare la care vom asista în 2018, în privința grilei de impozitare, este introducerea celor două rate de impozitare a veniturilor globale. Astfel, populație va fi împărțită în două categorii: românii cu venituri mici și ceilalți. Cei cu venituri mici nu vor avea nimic de plătit, iar ceilalți vor plăti mai puțin decât este valabil în prezent. Acest concept controversat, în privința sustenabilității lui, ar trebui să intre în vigoare din prima zi a anului viitor. 

41508-impozite.jpgVeniturile mici sunt clasificate drept tot ce ajunge la maximum 2.000 de lei. Pentru acest prag, impozitul pe venit va fi de 0%. Pentru ce depășește acest prag, impozitul va fi de 10%. În acest moment vorbim despre o cotă generală de 16%, și gratuitate doar pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei. Însă indiferent de venituri, familiile cu copii se vor bucura de cele mai mai cote deductibile. Potrivit planurilor, statul ar putea impune mai multe praguri de deductibilitate. În cazul chiriilor, de exemplu, se estimează un prag de 20%.

„Se creează o bază de impozitare prin cumularea tuturor veniturilor de acest gen, dar cu precizarea că fiecare venit are o caracteristică a lui de a se introduce în baza de impozitare. După care se diminuează cu sumele rezultate din drepturile de deducere”, au spus inițiatorii proiectului.

În cazul familiilor cu copii, calculele sunt făcute separat, dar se ia în calcul un prag al veniturilor lunare.

”De exemplu, familiile care realizează un venit sub 5.000 de lei pe lună și au copii vor beneficia de o deducere de 1.600 de lei pentru fiecare copil. Familiile care au între 5.000 și 10.000 de lei vor beneficia de o deducere de 1.200 de lei. Familiile cu venituri mai mari nu vor beneficia de această deducere”, explică inițiatorii proiectului.

În cazul deducerilor pentru contribuțiile la fonduri private de pensii nu se va face bicio schimbare, dar s-ar putea introduce deduceri pentru abonamente la rețelele private de sănătate sau chiar la taxele pentru școlarizare. Dar toate acestea trebuie discutate înainte cu societatea civilă și cu mediul de afaceri. Ideea este creșterea bazei de impozitare, tocmai de aceea vor exista și consultanți care să aibă în evidență gospodăriile și să îi ajute pe oameni să își plătească impozitele. 

Consultantul fiscal este medicul gospodăriei fiscale. El va fi profesie liberală, va beneficia de un onorariu de angajament din partea Ministerului Finanțelor, așa cum medicul primește plata de la Casa de Sănătate. Acest consultant fiscal va fi plătit de către Ministerul Finanțelor în funcție de câte gospodării are înregistrate. Acest consultant fiscal va completa declarația fiscală pentru gospodăria respectivă, el fiind foarte bun cunoscător al legii”, explică inițiatorii legii. 

După calculele curente, este nevoie de 35.000 de astfel de consultanți fiscali, iar fiecare ar putea avea în evidență în medie 200 de gospodării.

 

20 July 2017