Grecia este prima ţară din lume definită ca „economie dezvoltată” care se întoarce la statutul de „economie emergentă”, conform furnizorului de indici bursieri MSCI, după ce principalul indice al bursei de la Atena s-a prăbuşit cu 83%, din 2007 şi până acum, notează Bloomberg.

30692-grecia.jpgGrecia nu mai reuşeşte să întrunească criteriile  privind obligaţiunile şi facilităţile de creditare, vânzările în lipsă şi transferabilitatea, anunţă Morgan Stanley Capital International (MSCI), cel mai mare furnizor de indici bursieri din lume. Drept urmare, a fost exclusă din categoria economiilor dezvoltate, în care fusese inclusă în urmă cu 12 ani. MSCI a început analizeze performanţele Greciei şi să ia în calcul o posibilă retrogradare încă din vara anului trecut, nefiind singura companie care face o astfel de reclasificare. Russell Investments a făcut publică o decizie similară în luna martie, principalele motive fiind riscurile operaţionale şi climatul economic din statul elen.

„Deja vedem cum sume importante plecând către paradisurile fiscale, iar decizia MSCI ar putea intensifica astfel de acţiuni. Retrogradarea Greciei aduce din nou în prim-plan ţările cu legislaţie fiscală blândă, fiind un semn că criza din Europa este departe de a se fi sfârşit”, a declarat pentru Bloomberg Peter Sorrentino, de la Huntington Asset Advisors.

Pe de altă parte, Quatarul şi Emiratele Arabe Unite au fost avansate la statutul de pieţe emergente, cele două state fiind în concurenţă pentru un rating de ţară mai bun. În acelaşi timp, Coreea de Sud şi Taiwanul continuă să păstreze acest calificativ. De asemenea, reprezentanţii MSCI au declarat că au în vedere o revizuire a Chinei, pentru a-i acorda statutul de economie emergentă. 

PE ACEEAȘI TEMĂ: Viitorul Greciei în Zona euro este incert. Scade puternic numărul statelor dispuse la compromisuri

 

12 June 2013