Compania spaniolă Gran Via vrea să înceapă anul viitor construcţia a 90 de locuinţe pe o parte din terenul fostei fabrici Electrotehnica, din zona Lujerului, în special pentru programul Prima Casă, investiţia de zece milioane de euro urmând să fie suportată din fonduri proprii.

Gran Via deţine trei loturi de teren, ale fostelor fabrici Tricodava, Frigocom şi Electrotehnica, cu o suprafaţă de peste zece hectare în Bucureşti, pentru care compania a plătit aproape 100 de milioane de euro în 2006 şi la începutul anului 2007, şi a anunţat iniţial că va dezvolta în total peste 5.000 de locuinţe, spaţii de birouri şi comerciale.

„La momentul actual avem în vedere un proiect rezidenţial în Bucureşti, care s-ar adapta circumstanţelor actuale ale pieţei, în ceea ce priveşte suprafeţele şi costurile. Suntem în faza de proiectare şi vrem să obţinem autorizaţiile şi avizele până la sfârşitul acestui an, astfel încât anul viitor când vremea ne va permite să începem lucrările", a declarat Antoanela Comşa, directorul general al Gran Via România.

Astfel, compania va dezvolta 90 de locuinţe, în primă fază, pe o parte din terenul de 4,3 hectare al fostei fabrici Electrotehnica, din zona Lujerului, cartierul Militari.

Gran Via a demolat fosta fabrică încă din 2008 pentru a face loc unui complex format din locuinţe, birouri, hotel şi spatii comerciale evaluat la peste 200 de milioane de euro.

"Vom încerca să construim ceva care să se potrivească actualului context al pieţei, respectiv să dezvoltăm locuinţe cu suprafeţe mici, care să beneficieze de TVA redus şi care se încadrează în programul «Prima Casă». Din ce am văzut pe piaţă  băncile au dat credite doar pentru acest program", a spus Comşa.

Sursa

22 July 2010