Compania Real Estate Opportunities (REO), activă pe piaţa imobiliară din Irlanda şi Marea Britanie a anunţat că este de acord cu vânzarea celei mai înalte clădiri de birouri din Dublin - Montevetro.

16514-google_80319200.jpgCumpărătorul este gigantul Google, care va plăti 99,9 milioane de euro, cash. Finalizarea tranzacţiei se va finaliza în perioada următoare, potrivit unui comunicat al REO transmis Bursei de la Londra.

Cele două companii discută de la începutul lui 2010 pentru închirierea clădirii, însă la sfârşitul anului trecut, acestea s-au transformat în discuţii de cumpărare.

"Tranzacţia este una dintre cele mai mari din Irlanda din ultimii ani, iar compania noastră crede că a obţinut un preţ bun în actualele condiţii ale pieţei. Google este un brand global, iar decizia de a cumpăra Montevetro este o veste bună pentru Irlanda", a declarat Ray Horney, CEO Real Estate Opportunities.

Clădirea are 15 etaje, iar lucrările de construcţie au început în 2008 şi au fost finalizate în luna ianuarie a acestui an. Clădirea are o o înălţime de 67 m şi suprafaţă de 11.150 mp de spaţii de birouri.


Sursa

18 February 2011